Scandal la Starea Civilă din Vaslui. Doi bărbați s-au luat la bătaie, iar femeile s-au păruit. Polițiștii, prinși între bătăuși. VIDEO

Două cupluri au fost implicate într-o altercație la Centrul de Afaceri din Vaslui, relatează Vremea Nouă.

Unul dintre bărbați se afla la rând la Starea Civilă pentru a obține un certificat de căsătorie. Celălalt bărbat, aștepta să ridice un certificat de naștere.

Brusc, bărbații au început să se bată cu pumnii și picioarele și și-au rupt hainele. Nici soțiile nu s-au lăsat mai prejos și au început să se certe și ele, să se tragă de păr și să-și adrese injurii.

Touși, deși forțele de ordine au intervenit, unul dintre polițiști a cazăut pe gresie în încercarea de a-l calma pe agresor.

Sancțiunile aplicate: Amendă și dosar penal

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean Vaslui a declarat că a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe.

Exit mobile version