• Mai mulți comercianți de la metrou nu vor să elibereze magazinele
  • Poliţia nu a primit încă o solicitare pentru o intervenţie la metrou
  • Ministrul Transporturilor nu a declarat nimic despre situaţia de la metrou

Povestea magazinelor de la metrou e lunga ca serile Șeherezadei. Au trecut mai mult de 1001 de nopţi. Într-o tabără sunt comercianții și sindicatul, în cealaltă ministrul Transporturilor, Drulă, și Metrorex.

Azi ar fi trebuit să înceapă evacuarea vânzătorilor din subteran, așa anunţase ministrul Drulă. Magazinele şi patiseriile și-au continuat activitatea. Poliţia si jandarmii au spus că nu au fost informaţi oficial despre evacuare. Clienţii sunt nemultumiţi că ministerul vrea să închidă buticurile, iar vânzătorii i-au declarat război ministrului transporturilor. Până acum, Drulă nu a dat înapoi.

„Mergem înainte cu căile legale, cu evacuare, demolarea acelor spaţii care nu au forme legale sau a celorlalte măsuri prevăzute de lege. Pe niciunul dintre fronturi, fie că vorbim despre spaţiile comerciale sau datele economice ale companiei şi pe partea de răspundere a celor care au participat la această acţiune ilegală si au blocat o zi metroul in Bucureşti”, declara Cătălin Drulă.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

La staţia de metrou Piata Unirii 1, aproximativ 70% dintre spaţii au fost golite de marfă şi închise de bună voie de propietari. Restul, care încă funcţionează, vor ramâne deschise. Propietarii spun că nu le vor închide decât în momentul în care vor avea o hotarâre definitivă a instanţei de judecată.