• Operatorul de salubritate a anunţat, din nou, că nu mai ridică gunoiul din Sectorul 1, a anunțat Clotilde Armand.
  • Primarul le cere locuitorilor să sesizeze Poliţia locală în cazul în care se întâmplă acest lucru.
  • Edilul ameninţă cu rezilierea contractului.

„Operatorul de salubritate anunţă, din nou, că nu mai ridică gunoiul din Sectorul 1. Este un nou şantaj de tip mafiot din partea acestei companii, un şantaj adresat tuturor locuitorilor din Sector care plătesc bani mulţi să fie curat”, a scris Clotilde Armand, pe Facebook.

Primarul susţine că furnizorii refuză să mai primească gunoiul dus de companie, din cauza datoriilor.

„Compania adusă de un fost primar liberal pentru o perioadă de peste 20 de ani şi apărată de avocaţii liberali în Consiliul Local al Sector 1 (în ciuda Deciziei Curţii de Conturi a României de recuperare a prejudiciului de peste 100 de milioane de lei, în ciuda raportului ANRSC care ne zice foarte clar să recuperăm banii plătiţi ilegal de primarul pesedist) nu şi-a plătit datoriile către furnizori. Cu toate că a primit bani de la Primărie pentru asta. Şi furnizorii refuză acum să mai primească gunoiul adus de compania aceasta”, a mai scris Clotilde Armand.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Ea susţine că dacă în maxim 24 de ore de la anunţul companiei gunoiul stradal sau menajer nu va fi ridicat va rezilia contractul: „Totuşi, nu suntem proştii mafiei gunoaielor şi eu nu mă clintesc în faţa ameninţărilor de tip mafiot. (…) Eu stau aici în primărie să-i înfrunt pe cei care au impresia că pot fura peste un sfert din bugetul anual al Primăriei Sectorului 1 (da, atât plătim pentru gunoi) cu ajutorul unor consilieri vânduţi. Am anunţat şi Garda de Mediu că operatorul de salubritate din Sectorul 1 depozitează în acest moment ilegal deşeurile”.

Primarul Sectorului 1 le cere locuitorilor să sesizeze Poliţia Locală dacă gunoaiele nu sunt ridicate.