• Președintele rus Vladimir Putin nu realizează că invazia Ucrainei este o greșeală, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, după ce liderii au vorbit marți la telefon.
  • Vorbind cu reporterii, Scholz a declarat că l-a îndemnat pePutin să își retragă trupele și să reia discuțiile cu Ucraina în timpul convorbirii telefonice de 90 de minute.
  • Deși a declarat că Putin ,,din păcate” nu și-a schimbat poziția privind invazia, Scholz a subliniat importanța continuării discuțiilor cu acesta.

Vladimir Putin nu consideră că războiul din Ucraina este o „greșeală” , a declarat miercuri cancelarul german Olaf Scholz într-o conferință de presă, întrebat despre întâlnirea sa cu președintele rus din ziua precedentă, scrie BBC.

Din păcate, nu pot să vă spun că acum există o conștientizare tot mai mare a faptului că a fost o greșeală să înceapă acest război” , a declarat Scholz.

Cancelarul german Olaf Scholz l-a îndemnat marți pe președintele rus Vladimir Putin, într-un apel telefonic, să găsească o soluție diplomatică pentru conflictul din Ucraina, bazată pe încetarea focului și retragerea completă a trupelor ruse cât mai curând posibil, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului german, scrie Reuters.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În covorbirea telefonică, de 90 de minute, Scholz a subliniat necesitatea asigurării siguranței centralei nucleare Zaporojie din Ucraina și a făcut apel la Putin să continue să implementeze pe deplin acordul privind exportul de cereale, a adăugat purtătorul de cuvânt Steffen Hebestreit.

Cancelarul federal a subliniat că orice alt pas al Rusiei de anexare nu va rămâne fără răspuns și nu va fi recunoscut în nicio circumstanță” , a spus Hebestreit în declarație, adăugând că Scholz și Putin au convenit să rămână în contact.