• Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a semnat o lege care interzice scoaterea pe ascuns a prezervativului, adică fără consimțământul persoanei în timpul actului sexual.
  • Un asemenea act este considerat drept unul de violență civilă, potrivit noii legi, transmite Reuters.

Potrivit presei americane, este prima măsură de acest fel din SUA. Legea a trecut de Senatul american și de Adunarea Californiei fără opoziție, scrie Reuters, care citează o declarație a Cristinei Garcia, membră a Adunării și susținător al legislației.

Am lucrat la problema scoaterii pe ascuns a prezervativului din 2017 și sunt încântată că acum există o anumită tragere la răspundere a celor care fac acest lucru. Violența sexuală, în special asupra femeilor de culoare, este încontinuu băgată sub preș”, transmite Garcia într-un comunicat emis la adoptarea legii.

Garcia a citat un studiu efectuat de Universitatea Yale, care a descris acțiunea ca fiind „o violare gravă a demnității și autonomiei”, spunând că astfel de cazuri sunt în creștere și afectează femei și bărbați homosexuali.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Cei care sunt găsiți vinovați de scoaterea prezervativului fără consimțământ ar putea fi pasibili de sancțiuni generale, speciale și punitive, conform legislației statului.