- Majorarea prețului vine pentru că recolta de grâu este tot mai costisitoare pentru fermieri, susține ministrul Agriculturii, Petre Daea.
- „În primul rând, vreau să spun că avem pâinea necesară, avem cantitatea de grâu necesară pentru consumul propriu, este în magazie, cu siguranță. De aici încolo vreau să spun tuturor să nu ne facem probleme vizavi de asigurare a pâinii”, a spus Petre Daea.
- „Nu trebuie să ne gândim apoi la ce preț vom avea, pentru că vom crea o stare de disconfort în societate. (…) Nimeni la ora actuală nu poate să spună cu cât va crește prețul pâinii, pentru că nu cunosc, niciunul nu cunoaște la această dată dacă se vor modifica elementele componente ale costului de producție.”
Trendul prețurilor în creșetere continuă, iar de la 1 august, ministrul Agriculturii anunță că vom da mai mulți bani și pe pâine. Majorarea prețului vine pentru că recolta de grâu este tot mai costisitoare pentru fermieri, susține ministrul Agriculturii, Petre Daea, citat de Lumea Politică.
Advertisment
„Sigur că scumpirea vine tot timpul din dintr-o parte în alta. Eu, de regulă, nu mă lansez în abordările acestea apocaliptice. Nu o să poată să vină scumpirile, toate din afirmațiile pe care le fac eu, pentru că n-am putut să fac asemenea afirmații vizavi de scumpirea pâinii. Prețul pâinii se realizează în baza unui proces tehnologic care are elemente componente ce se duc spre costul de producție. În primul rând, vreau să spun că avem pâinea necesară, avem cantitatea de grâu necesară pentru consumul propriu, este în magazie, cu siguranță. De aici încolo vreau să spun tuturor să nu ne facem probleme vizavi de asigurare a pâinii”, a spus Petre Daea.
„Deci avem pâne, vom mânca din pâinea românilor și o să dăm și la alții. Referitor la precipitații, sigur că este îmbucurător că a apărut acest front de ploi în diferite zone ale țării. Ajută, în primul rând, pentru plantele care sunt în vegetație, pentru că încă sunt multe culturi în vegetație. Nu trebuie să intrăm, în momentul în care vedem că avem grâu, să ne gândim apoi la ce preț vom avea, pentru că vom crea o stare de disconfort în societate. (…) Nimeni la ora actuală nu poate să spună cu cât va crește prețul pâinii, pentru că nu cunosc, niciunul nu cunoaște la această dată dacă se vor modifica elementele componente ale costului de producție.”
Recomandări
„Vom avea și produse din panificație, din grâul nostru obținut cu efort de către fermierii români, într-un an capricios, unde seceta a mușcat din producție”, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea.
Partenerii noștri