• Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti a decis redeschiderea restaurantelor și a sălilor de spectacole, fără a se depăși capacitatea de 30%
  • Măsurile intră în vigoare luni, la miezul nopții
  • Este în continuare obligatorie purtarea măști de protecție astfel încât să acopere nasul și gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de cinci ani

Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă (CMSU) Bucureşti a decis, duminică, să se redeschidă restaurantele, teatrele și cinematografele la interior, în limita a 30% din capacitate.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi în interiorul altor spaţii publice închise care au acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin doi pereţi, indiferent de faptul că sunt construcţii cu caracter temporar sau permanent, este permisă în intervalul orar 5.00 – 21.00, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului”, conform deciziei citate.

Poate fi permisă funcționarea sălilor de spactaol redus la 30% din capacitate. Aceste măsuri vor intra în vigoare începând de mâine (luni – n.red.). Toți operatorii economici vor avea programul pana la orele 21.00 și se menține desigur restricția de circulație în afara locuințelor după ora 22.00”, a spus prefectul Alin Stoica, după ședința CMSU.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Magazinele pot rămâne deschise între orele 5.00 – 21.00

Circulația persoanelor în afara locuinței este interzisă între orele 22.00 – 5.00, cu condiția menținerii incidenței cumulate la cel mult 4 la mia de locuitori.

Această măsură rămâne valabilă pentru că, spune prefectul Alin Stoica, încă suntem în scenariul galben și există pericolulul ca lucrurile să se poată întoarce.

Terasele, cafenelele, cinematografele și sălile de spectacole se deschid între orele 5.00 – 21.00, fără a depăși 30% din capacitatea spațiului.

Este interzisă organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private.

Regulile impuse în mall-uri, biserici și piețe

Accesul în mall-uri se face în așa fel încât să se mențină distanța de minim 2 metri între persoane. Aceeași regulă este valabilă și pentru piețele agroalimentare și în cele volante.

De asemenea, pentru participarea la slujbele religioase oficiate cu ocazia Ramazanului se permite circulația persoanelor în perioada 8 – 9 mai între orele 22.00 și 5.00.

STB SA va monitoriza gradul de încărcare a mijloacelor de transport.

Este în continuare obligatorie purtarea măști de protecție astfel încât să acopere nasul și gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de cinci ani.

Timp de trei zile, rata de infectare cu SARS-CoV-2 s-a situat sub 3 la mia de locuitori în Capitală.

Potrivit reglementărilor legale, la scăderea incidenţei COVID-19 sub 3 la mia de locuitori pot fi deschise restaurantele, cafenelele, cinematografele, teatrele şi cazinourile la interior la capacitatea de 30%, în intervalul orar 6.00 – 22.00.

Următorul prag de atins este de 1,5 la mia de locuitori, când relaxarea va fi mai accentuată. Atunci, spune prefectul, restaurantele, barurile și cinematografele de pot deschide la o capacitate de 50%, dar vor fi permise și concertele cu maxim 300 de persoane.