Secretar de stat demis de Florin Cîțu la o zi după ce l-a numit. Explicațiile Guvernului

Cosmin Constantin Baciu este un nume de care, cel mai probabil, nu ai auzit. Să știi că este secretarul de stat cu cel mai scurt mandat. A fost numit aseară în funcție de către premierul Florin Cîțu. În această dimineață, același premier l-a demis.

Începând cu data intrării în vigoare a prezetei decizii, Cosmin-Constantin Baciu se numește în fucția de secretar de stat la Ministerul Sănătății“, se arată în decizia semnată de Florin Cîțu, apărută în Monitorul Oficial 676 din 8 iulie.

Baciu nu a avut timp să greșească ținând cont de cât de scurt i-a fost mandatul de secretar de stat. Încă o dată cei care ne conduc dau dovadă de nepricepere. Decizia de eliberare a fost publicată în Monitorul Oficial pentru că la numirea lui Cosmin Constantin Baciu nu a fost respectată procedura.

Postul pe care a fost numit nu există în organigrama Ministerului Sănătății. Mai întâi ar trebui să fie publicată în Monitorul oficial o hotărâre de Guvern de reorganizare pentru Ministerul Sănătății, care atestă că este nevoie de încă un post de secretar de stat.

Activitatea ministerului este pusă la îndoială. Chiar premierul a spus ieri că acest minister înregistrează cele mai mari întârzieri ale proiectelor, iar surse din interiorul Guvernului spun ca Ioana Mihăilă s-ar afla pe lista de posibile remanieri ale premierului Cîțu.

Dan Barna spune însă că nu a auzit astfel de discuții despre ministrul Sănătății în cadrul Guvernului.

Cine e Cosmin Baciu?

Cosmin Constantin Baciu are 39 de ani și este medic specialist în ortopedie și traumatologie în cadrul unei clinici private. Nu ar fi de mirare ca el să se întoarcă pe acest post de secretar de stat după ce procedurile vor fi corect îndeplinite.

Reacția Guvernului

„Decizia de eliberare a fost publicată în Monitorul Oficial pentru că la numire nu a fost respectată procedura. Trebuie să fie publicată în Monitorul oficial HG-ul de reorganizare pentru Ministerul Sănătății, care atestă că este nevoie de încă un post de secretar de stat“, a transmis Guvernul.

Exit mobile version