- Rafael Grossi a declarat că infrastructura centralei nucleare trebuie protejată.
- Acesta a reamintit Rusiei de pericolele care există din această cauză.
- Șeful agenției atomice a ONU a spus că centrala de la Zaporojie încă este sub ocupație rusească și trebuie recâștigată.
Șeful agenției atomice a ONU spune că nivelul radiațiilor de la fosta centrală nucleară de la Cernobîl, scena unor lupte grele în ultimele săptămâni de război în Ucraina, este „anormal”.
„Într-un război, presupun că aceste lucruri se întâmplă. Ceea ce am spus noi este că integritatea fizică a unei centrale nucleare trebuie protejată în orice moment. Așa că am lansat un apel către, desigur, Rusia și, de asemenea, către cei care apără Cernobîl, că trebuie să ținem cont de acest lucru.
Nu poate exista nicio activitate militară, nicio acțiune militară în interiorul sau în jurul unei centrale nucleare”, a spus Rafael Grossi, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică.
Centrala nucleară din Zaporojie este ocupată de armata rusă
Acesta a adus în discuție și centrala nucleară din Zaporojie care rămâne ocupată. „Este fără precedent ca un război să se desfășoare în mijlocul unei infrastructuri nucleare mari, una dintre cele mai mari din lume. O fac pentru a găsi o serie de puncte fragile sau vulnerabile, care ar putea fi, desigur, exploatate în mod conștient sau involuntar”.
Ucraina acuză forțele armate ale Rusiei că au lansat marți două rachete deasupra centralei nucleare Zaporojie, punând în pericol siguranţa centralei şi a populaţiei. Cel puțin două persoane și-au pierdut viața și o alta a fost rănită.
„AIEA trebuie să se întoarcă în Zaporojie. Bineînțeles, Ucraina trebuie să îi redea autonomia, dar aceasta nu este, desigur, misiunea mea. Misiunea mea ține de siguranță, de securitate și de garanții nucleare. Aceasta este misiunea mea”, a mai spus Rafael Grossi.