alephnews Vezi versiunea web

Şedinţă la Guvern privind situaţia românilor blocaţi în Orientul Mijlociu. Tarom anunță că zborurile speciale pentru repatrierea a peste 300 de cetățeni români sunt reprogramate

Paun Mihaela · 2 mart. 2026, 10:52

Şedinţă la Guvern privind situaţia românilor blocaţi în Orientul Mijlociu. Tarom anunță că zborurile speciale pentru repatrierea a peste 300 de cetățeni români sunt reprogramate

Astăzi, de la ora 9:30, are loc o ședință la Guvernul României pentru discutarea planurilor de evacuare a cetățenilor români din zonele de conflict din Orientul Mijlociu, a anunțat aseară ministrul de Externe, Oana Țoiu.

Toți cetățenii români aflați în Orientul Mijlociu sunt în siguranță, a declarat, duminică seara, ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu.

Vor participa viceprim-miniștrii și reprezentanții ministerelor Afacerilor Externe, Transporturilor, Economiei, Apărării și Finanțelor.

Până duminică seara, au fost înregistrate peste 1.060 de solicitări de asistenţă, cu excepţia Emiratelor Arabe Unite. Un prim grup de cetăţeni români – 300 – ar urma să fie scos din Israel şi va trece în Egipt, de unde vor fi preluaţi de o echipă consulară trimisă de Ambasada României la Cairo.

„Vorbim despre Israel, circa 624 de cetăţeni români, din aceştia cam 30-30 şi ceva sunt minori. În Qatar vorbim de 159 de cetăţeni români, din care 19 minori. În Arabia Saudită vorbim de 25 de cetăţeni români, din care mai multe familii cu copii, trei copii cred că sunt. În Ramallah vorbim de 46 de cetăţeni români în atenţie, nu avem informaţii legate de minori. În Kuwait vorbim despre şase adulţi şi doi copii. În Iran vorbim de nouă persoane. În Oman de circa 90 de turişti români. În Iordania vorbim de 99 de cetăţeni români. În Emiratele Arabe Unite, situaţia este un pic mai complicată. Vom reveni cu cifre pe măsură ce acestea sunt clarificate. Vorbim despre câteva sute de persoane, deci acolo este un număr semnificativ. În Siria nu am avut solicitări de repatrieri. În Liban a fost un număr de solicitări de informaţii, dar deocamdată nu există solicitări de repatriere. În Irak avem un cetăţean român al cărui zbor s-a anulat. Acestea sunt cifrele la acest moment”, a declarat duminică seară Andrei Ţărnea. 

Pregătim, împreună cu celelalte ministere, cu premierul Ilie Bolojan, cu președintele Nicușor Dan în comunicare, planurile noastre de evacuare. Mâine dimineață, la ora 9:30, o să fie o ședință în clădirea Guvernului României, prezidată de premierul Ilie Bolojan. O ședință în care o să discutăm împreună cu celelalte ministere: Ministerul Transporturilor, Ministerul de Interne, Ministerul Finanțelor, Ministerul Economiei, dată fiind componenta de turism, împreună și cu vicepremierii României, despre planurile pe care le propunem din celula de criza Ministerului Afacerilor Externe. Menționăm însă că este foarte important să ținem cont de faptul că nu pot fi anticipate evoluțiile în regiune, ceea ce înseamnă că vom rămâne adepții prioritizării siguranței cetățenilor români. Așa că, în funcție de recomandările țărilor respective, vom prezenta și planurile de evacuare ulterior, când va fi posibil, când o să fie redeschis spațiul aerian sau când tranzitul spre țările care au spațiu aerian deschis o să fie considerat sigur”, a spus Țoiu, duminică seara.

Tarom anunță că zborurile speciale pentru repatrierea a peste 300 de cetățeni români sunt reprogramate pentru luni seară

Compania Tarom anunță că zborurile speciale pentru repatrierea a peste 300 de cetățeni români sunt reprogramate pentru luni seară. Decizia vine din cauza dificultăților de transport între Israel și Egipt și a formalităților vamale care întârzie sosirea pasagerilor la aeroportul din Cairo.

„Cursele speciale organizate pentru readucerea în țară a peste 300 de români sunt reprogramate pentru seara de 2 martie. Transportul terestru și formalitățile de frontieră  au condus la întârzieri mari ale grupurilor de pasageri care călătoresc spre aeroportul din Cairo. În aceste condiții riscul de depășire a timpului de serviciu al echipajelor (out-of-duty), cu potențial de blocare a operațiunii curente, dar și a aeronavelor în Egipt este inevitabil”, transmite compania Tarom printr-un comunicat de presă emis luni.