• Primarul general al capitalei, Nicuşor Dan, l-a concediat pe directorul Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement şi s-a numit în poziţia de şef interimar.
  • Este o problemă care porneşte din decizia fostei administraţii de a muta activitatea pe companii, a spus edilul general.

Nicuşor Dan a anunţat joi că a preluat cu statut interimar conducerea Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement (ALPAB).

Primarul a spus că directorul demis nu a putut să rezolve problemele care pornesc „din decizia fostei administraţii de a muta activitatea pe companii”.

Îmi asum răspunderea pentru ce se întâmplă, nu avem bani pentru parcuri, în următorii doi ani parcurile vor arăta altfel, a mai spus primarul capitalei.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Nicuşor Dan a anunţat că va convoca o şedintă a Consiliului General. Aceasta va avea loc pe 1 septembrie, iar consilierii vor discuta despre desfiinţarea companiei de parcuri, desfiinţarea companiei de arbori şi despre ridicarea exclusivităţii companiei de parcuri.

În ceea ce priveşte bugetul ALPAB, anul acesta societăţii i-au fost alocate „8-9 milioane de lei”, iar la rectificare a fost mărit la aproximativ 15 milioane de lei, a precizat primarul general.

Nicuşor Dan a negat faptul că preşedintele PNL Ludovic Orban i-ar fi propus un nume pentru conducerea ALPAB.

„Ludovic Orban nu mi-a dat nicio indicaţie despre ce să fac eu la conducerea ALPAB, suntem oameni maturi, am discutat cu domnul Orban despre chestii administrative, politice”, a adăugat Dan.

La final, Nicuşor Dan a anunţat că luni dimineaţă, 40 de oameni vor veni în Parcul Cişmigiu pentru a face curăţenie. Ulterior, aceştia vor merge în parcurile Herăstrău şi Carol.