• Președintele ANAF, Lucian-Ovidiu Heiuș a demisionat.
  • Heiuș nu a precizat care au fost motivele pentru care demisionează, dar susține că regretă că  că nu a putut duce până la capăt procesul de modernizare al ANAF.
  • Lucian Ovidiu Heiuș a fost numit în funcția de președinte al ANAF în iunie 2022.

Președintele Agenției Naționale de a Administrare Fiscală, Lucian Heiuș, a anunțat în această seară că își dă demisia de la conducerea instituției.

,,Mi-am înaintat astăzi demisia din funcția de președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. A fost o onoare pentru mine să conduc această instituție și le mulțumesc colegilor mei pentru profesionalismul și implicarea de care au dat dovadă în acest an.

,,Regret că nu pot duce până la capăt procesul de modernizare al ANAF și proiectele începute acum și sper ca viitorul președinte să continue proiectele de digitalizare ale instituției” , a spus Heiuș pe pagina sa de Facebook.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Lucian-Ovidiu Heiuș a transmis că ANAF a reușit să atingă cu succes toate jaloanele stabilite prin PNRR și toate obiectivele asumate prin programul de guvernare, ,,cu onestitate, responsabilitate și respect față de contribuabili. ”

,,În 2022, am reușit să colectăm la buget 353,3 miliarde lei, cu 58 miliarde mai mult față de anul precedent, și să rambursăm TVA în valoare de 27,99 miliarde lei, față de anul anterior când s-au rambursat doar 24,34 miliarde Lei.

,,În primele cinci luni din 2023, s-a rambursat TVA în valoare de 11.451 milioane lei” , a fost bilanțul șefului ANAF.

Lucian Ovidiu Heiuș a fost numit în funcția de președinte al ANAF în iunie 2022, scrie presa internă.

Are 57 de ani și este de profesie inginer. Este licențiat în metalurgie, management turistic și comercial, științe economice și are un masterat în administrație publică.

El a ocupat funcții de Director general în cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara în 2015, de Director adjunct, în cadrul Ministerului Finanțelor Publice – Direcția de Buget, Contabilitate Internă, Investiții și Achiziții Publice, în 2013, potrivit CV-ului de pe cdep.ro.

Citește și

FOTO. Un creion care a aparținut lui Hitler va fi scos la licitație. Ce se știe despre acest obiect

China intenționează să trimită astronauți pe Lună înainte de 2030. Echipajul include pentru prima dată un civil

Martin Scorsese s-a întâlnit cu Papa Francisc. Regizorul a anunţat că pregătește un film despre Iisus