Semiluna Roșie din Turcia, criticată pentru că a vândut corturi după cutremur și nu a donat: „Să vă fie rușine!”

FILE - Local residents bring a mattress to a greenhouse where they shelter after the earthquake in Samandag, southern Turkey, on Feb. 16, 2023. Hundreds of thousands of people are seeking shelter after the Feb. 6 earthquake in southern Turkey left homes unlivable. Many survivors have been unable to find tents or containers dispatched to the region by the government and aid agencies, Instead they have sought refuge in any structure that can protect them from the winter conditions, including greenhouses, rail carriages and factories. (AP Photo/Francisco Seco)

Organizaţia de ajutor umanitar Semiluna Roşie Turcă a fost aspru criticată duminică de opoziţie şi mass-media turce pentru că a vândut şi nu a donat corturi pentru supravieţuitorii seismului din 6 februarie care a devastat sud-estul Turciei, potrivit The Telegraph.

Potrivit cotidianului Cumhuriyet, care a dezvăluit această afacere, Semiluna Roşie Turcă a vândut 2.050 de corturi destinate supravieţuitorilor ONG-ului de caritate Ahbap contra sumei de 46 de milioane de lire turceşti (2,4 milioane de dolari).

Aceste corturi au fost duse şi instalate în regiunile lovite de seism, a afirmat duminică acest ONG pe Twitter.

Preşedintele Semilunii Roşii Turce, Kerem Kinik, a confirmat pe Twitter că Kizilay Cadir, o filială a organizaţiei sale însărcinată cu producţia de corturi, a furnizat ONG-ului Ahbap adăposturi la preţuri de producţie” . Cooperarea Semilunii Roşii cu Ahbap este una morală, rezonabilă şi etică” , a afirmat Kinik.

Însă declaraţiile sale nu au încetat să stârnească revoltă în media şi pe reţelele sociale.

„Cea mai mare organizaţie de caritate a Turciei, Semiluna Roşie, a vândut corturi în loc să le distribuie gratuit celor care au nevoie de ele, în condiţiile în care oamenii implorau să aibă unul la trei zile după seism. Este scandalos” , denunţă jurnalistul Murat Agirel de la cotidianul Cumhuriyet, aflat la originea dezvăluirilor asupra vânzării.

Critici la adresa guvernului pentru lipsa corturilor și a ajutoarelor

Guvernul turc a fost acuzat de asemenea că nu a distribuit suficiente corturi, ajutoare umanitare şi nu a desfăşurat echipe de salvare în număr suficient în mai multe localităţi în timpul zilelor ce au urmat seismului.

Mai multe ONG-uri, printre care organizaţia de caritate Ahbap, şi voluntari au dat o mână de ajutor pentru a acoperi lipsurile.

Dotat cu statut de asociaţie, Semiluna Roşie din Turcia colaborează strâns cu autorităţile turce şi beneficiază de numeroase campanii oficiale de donaţii.

Mai multe personalităţi au cerut demisia preşedintelui Semilunii Roşii. Să vă fie ruşine!” , a declarat pe Twitter Meral Aksener, preşedinta formaţiunii Iyi Parti (naţionalist).

Erdogan ia apărarea Semilunii Roșii

Săptămâna aceasta, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a acuzat pe cei care critică Semiluna Roşie că sunt necinstiţi şi josnici” .

Exit mobile version