• Șeful diplomaţiei ruse consideră ilegitimă numirea înaltului reprezentant al ONU pentru Bosnia-Herţegovina, Christian Schmidt.
  • Lavrov susține că Occidentul vrea să interzică popoarelor din Bosnia-Herţegovina „cultura, tradiţia şi moştenirea lor”.
  • Serbia, care are legături culturale strânse cu Rusia, a respins presiunile de a lua atitudine față de invazia Rusiei în Ucrainaz.

Vizita ministrului rus de Externe Serghei Lavrov în Serbia a fost anulată după ce ţările din jurul Serbiei şi-au închis spaţiul aerian pentru avionul său, a declarat duminică o sursă de rang înalt din cadrul Ministerului de Externe pentru agenţia de presă Interfax.

Sursa a confirmat un raport al presei sârbe, potrivit căruia Bulgaria, Macedonia de Nord şi Muntenegru şi-au închis spaţiul aerian pentru avionul care l-ar fi transportat luni la Belgrad pe înaltul diplomat al Moscovei, relatează Reuters.

„Diplomaţia noastră încă nu a reuşit să stăpânească teleportarea”, a declarat ironic sursa din cadrul Ministerului de Externe.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Serbia, care are legături culturale strânse cu Rusia, a respins presiunile de a lua atitudine faţă de invazia Rusiei în Ucraina şi nu s-a alăturat sancţiunilor occidentale împotriva Moscovei.

Președintele rus Vladimir Putin și omologul său sârb Aleksandar Vucic au convenit luna trecută că Rusia va continua să furnizeze gaze naturale Serbiei, în timp ce alte țări au fost izolate pentru că au refuzat să plătească gazul rusesc în ruble.

Lavrov urma să se întâlnească luni, la Belgrad, cu înalţi reprezentanţi ai guvernului şi preşedinţiei Serbiei, precum şi cu liderul secesionist sârbo-bosniac Milorad Dodik. La începutul lunii martie, mii de sârbi pro-ruși au mărșăluit prin Belgrad, reflectând legăturile tradițional apropiate dintre cele două țări.