• Fostul premier japonez Shinzo Abe a decedat după ce a fost împuşcat în timp ce susţinea un discurs în oraşul Nara, situat în vestul ţării.
  • Vizita lui Shinzo Abe din 2018 a fost marcată de o serie de greşeli de protocol din partea autorităţilor române, printre care întâmpinarea la aeroport de către un secretar de stat.
  • Traian Băsescu a scris atunci o postare pe Facebook atenţionând că în ţară se află premierul Japoniei Shinzo Abe, interesat de investiţii în România.

Vizita lui Shinzo Abe din 2018, prima şi singura de acest fel a unui oficial nipon de acest rang în România, a fost marcată de o serie de greşeli de protocol din partea autorităţilor române, printre care întâmpinarea la aeroport de către un secretar de stat.

Shinzo Abe, premierul Japoniei în perioada 2012-2020 a vizitat România în 2018. Acesta a fost întâmpinat la Aeroportul Henri Coandă” din Otopeni de secretarul de stat din MAE, Dan Neculescu. Pe programul oficial vicepremierul Marcel Ciolacu era reprezentantul Guvernului desemnat pentru a-l întâmpina pe premierul nipon.

Este un semnal de respect în a trimite pe cineva cu o funcţie apropiată a celui care se află în vizită în statul respectiv. Din păcate, (ceea ce s-a întâmplat – n.r.) e un gest care se alătură multor altora şi nu aş putea să spun exact din ce zonă a necunoaşterii regulilor diplomatice vine. Japonezii, tradiţional, sunt extrem de atenţi la detaliile procedurale, protocolare, sunt formalişti din foarte multe puncte de vedere. Dacă pentru alte state un astfel de gest ar putea să treacă neobservat, aşa cum îi ştiu pe japonezi, la ei nu va trece neobservat”, a declarat atunci pentru MEDIAFAX fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

De asemenea, premierul Shinzo Abe a fost nevoit să-şi modifice programul din cauza demisiei lui Mihai Tudose din funcţia de prim-ministru al României. Oaspetele japonez a renunţat la vizita pe care trebuia să o facă la Palatul Victoria şi a mers împreună cu soţia sa, Akie Abe, la Muzeu Satului din Bucureşti. Cei doi au fost întâmpinaţi de ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu.

Critic la adresa autorităţilor a fost şi fostul preşedinte, Traian Băsescu. El a scris atunci o postare pe Facebook atenţionând că în ţară se află premierul Japoniei Shinzo Abe, interesat de investiţii în România.

Să-l trimitem la Daddy, că noi tocmai am rămas fără guvern”, a scris Băsescu.