alephnews Vezi versiunea web

Siegfried Mureșan își prezintă, în linii mari, Programul de Guvernare: „Construim pe bazele puse de Guvernul Bolojan. Vom fi extrem de responsabili cu gestionarea banului public”

Sandu Maria · 23 sept. 2026, 19:42

Siegfried Mureșan își prezintă, în linii mari, Programul de Guvernare: „Construim pe bazele puse de Guvernul Bolojan. Vom fi extrem de responsabili cu gestionarea banului public”

Siegfried Mureșan, propunerea lui Nicușor Dan pentru funcția de Premier, a prezentat pe Facebook principalele măsuri din programul de guvernare pe care intenționează să îl ducă în fața Parlamentului.

Mureșan spune că noul Executiv va porni de la măsurile luate de Guvernul condus de Ilie Bolojan și propune o serie de măsuri privind veniturile populației, fiscalitatea, digitalizarea administrației, sănătatea, educația, energia și infrastructura.

„România intră într-o nouă etapă de creștere economică și dezvoltare.

Am prezentat astăzi principalele idei ale Programului de Guvernare cu care vom merge în fața Parlamentului.

Vom construi pe bazele solide puse de Guvernul condus de Ilie Bolojan, care a stabilizat economia și a protejat fondurile europene, și vom duce România într-o nouă etapă de creștere economică, de creare de locuri de muncă și de creștere a nivelului de trai.

Programul nostru prevede măsuri concrete pentru oameni, printre care:

Vom fi extrem de responsabili cu gestionarea banului public. Știm că oamenii au dus greul efortului de stabilizare din ultimul an. Este firesc ca și statul să continue să se adapteze, să devină mai eficient și să ofere servicii mai bune.

Vrem un stat modern, care respectă munca oamenilor, folosește cu grijă fiecare leu și lucrează în fiecare zi pentru cetățeni”.