Silviu Predoiu, despre delegația României la Summitul NATO de la Ankara: „În loc să promoveze interesele României, așa cum ar trebui, ilustrează problemele României”

• Fostul șef al Serviciului de Informații Externe, Silviu Predoiu, afirmă, într-o postare publicată pe Facebook, că Summitul NATO de la Ankara din 7-8 iulie 2026 este unul decisiv pentru arhitectura de securitate a Flancului Estic.
• Predoiu afirmă că actuala delegație reflectă problemele interne ale României.
• Silviu Predoiu: „Nu poți vorbi cu aliații despre garanții de securitate atât timp cât tu, ca factor decident, nu poți oferi nicio garanție de credibilitate.”

Fostul prim-adjunct al directorului SIE și director interimar al Serviciului de Informații Externe, Silviu Predoiu, afirmă, într-o postare publicată pe Facebook, că Summitul NATO de la Ankara din 7-8 iulie 2026 este unul decisiv pentru arhitectura de securitate a Flancului Estic.

„Astăzi și mâine, 7-8 iulie 2026, la Ankara, în summitul NATO, se decide o parte din arhitectura de securitate a flancului estic. Nu este o reuniune de protocol: aliații negociază posturi de descurajare, bani, capabilități și priorități, inclusiv pentru regiunea Mării Negre. Miza pentru noi este uriașă.”

Predoiu susține că reprezentarea României la o astfel de reuniune este esențială și că, în relațiile internaționale, contează nu doar mesajul transmis, ci și autoritatea și credibilitatea celor care îl transmit.

„În loc să promoveze interesele României, așa cum ar trebui, ilustrează problemele României”, spune Predoiu.

Mesajul integral:

„Astăzi și mâine, 7-8 iulie 2026, la Ankara, în summitul NATO, se decide o parte din arhitectura de securitate a flancului estic. Nu este o reuniune de protocol: aliații negociază posturi de descurajare, bani, capabilități și priorități, inclusiv pentru regiunea Mării Negre. Miza pentru noi este uriașă. Tocmai de aceea trebuie să înțelegem foarte bine cum este România reprezentată la această masă. Asta pentru că în lumea relațiilor internaționale nu contează doar ce spune o țară ci și cine vorbește în numele ei, cu câtă autoritate și mai ales cu câtă credibilitate.

Delegația noastră este condusă de președintele Nicușor Dan, un om ajuns în funcția supremă a statului fără să fi reușit, nici după un an de exercițiu, să comunice coerent, ferm, convingător. Coregrafia motrică penibilă din aparițiile sale publice, ezitările, frazele care se pierd în ele însele — toate acestea nu sunt doar detalii de formă când reprezinți România în fața unor lideri ce negociază securitatea Europei. Sunt exact limbajul prin care se citește, la Ankara, gradul de autoritate al unui stat.

Iar dacă situația nu era destul de dificilă pentru România, cei care îl însoțesc pe președintele Nicușor Dan, în loc să compenseze această inadecvare, reușesc, parțial involuntar, să o facă și mai vizibilă. Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, merge să prezinte prioritățile militare ale țării în timp ce e urmărit penal de DNA, într-un dosar de “complicitate la uzurparea funcției”. Nu discut vinovăția lui — asta o stabilește instanța, nu Facebook-ul. Discut însă faptul că autoritatea lui instituțională este, în acest moment, sensibil șubrezită. Ministrul Apărării, Radu Miruță, are, la rândul lui, termenul de “valabilitate politică” expirat: vorbește în numele unui guvern demis, aflat în interimat, fără mandatul unei majorități în spate. Amândoi au dreptul legal să fie la Ankara. Nimeni nu contestă asta. Dar dreptul legal de a sta la masă nu înseamnă însă automat și autoritatea reală de a vorbi în numele țării.

Așa arată, concret, o delegație care, în loc să promoveze interesele României, așa cum ar trebui, ilustrează problemele României. Un președinte care, cel puțin ca percepție, nu inspiră niciun fel de autoritate, un general anchetat penal și un ministru fără acoperire politică — aceasta nu este o echipă care negociază de pe poziții de forță, este doar un tablou de grup care confirmă exact ceea ce aliații începuseră deja să suspecteze: că la vârful statului român lucrurile sunt …fragile.

Iar aici este miezul problemei, nu vinovăția individuală a cuiva ci faptul că nu poți vorbi cu aliații despre garanții de securitate atât timp cât tu, ca factor decident, nu poți oferi nicio garanție de credibilitate. Descurajarea colectivă se construiește din încredere instituțională, nu din bunăvoință personală. Poți cere NATO să te apere, dar nu poți cere NATO să te creadă, dacă tu însuți nu ești sigur cine vorbește în numele tău și cu ce autoritate.

România merită, la o asemenea reuniune, o delegație pe măsura mizei dar și a statutului său de cea mai mare și mai populată țară din Balcani, o reprezentare care să transmită forță instituțională reală, autoritate necontestată, un mesaj limpede rostit de oameni al căror cuvânt are greutate. În actuala formulă politică, din păcate, țara nu poate oferi asta. Iar când delegația noastră va lua cuvântul vorbind despre interesele României, sala va vedea doar vulnerabilitățile acesteia. Păcat. Poate că până la viitorul summit mai reparăm ceva