• Silviu Predoiu: „Suntem ţara cu cea mai mare creştere economică la nivelul Uniunii, de opt ori din 2000 până în 2022”. Asta aflam în luna ianuarie a acestui an de la chiar prim ministrul nostru, Nicolae Ciucă, invitat să aibă o intervenţie online în cadrul unui eveniment aniversar al Consiliului Investitorilor Străini.
  • Silviu Predoiu: „România a înregistrat o creştere economică peste aşteptări în 2021, iar ca urmare este pe cale să piardă 2,1 miliarde de euro din PNRR”. Şi asta aflam tot de la guvernanţii noştri, cu oarece nedumerire, în urmă cu câteva zile, la sfârşitul lunii martie.
  • Silviu Predoiu: Iar ca un corolar al acestor veşti despre marşul glorios al economiei româneşti, ministrul Marcel Boloş ne anunţa ieri că urmează „fie o revizuire a salariilor în sistemul bugetar, fie o potenţială reducere a numărului de bugetari, dar acest lucru îl va hotărî coaliţia la momentul potrivit”.

Gen. (r) Silviu Predoiu, membru fondator al Partidului Liga Acţiunilor Naţionale (PLAN), ironizează, într-o postare pe Facebook, declaraţiile unor lideri politici privind creşterea economică uriaşă a României, dar care ar putea duce la pierderea a miliarde de euro. de la UE, tăieri de salarii sau concedieri printre bugetari.

Silviu Predoiu pune în oglindă declaraţiile premierului Nicolae Ciucă şi ale ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, despre performanţa României de a avea cea mai mare creştere economică din UE, dar cu riscul de a pierde 2 miliarde de euro de la UE.

„<Suntem ţara cu cea mai mare creştere economică la nivelul Uniunii, de opt ori din 2000 până în 2022>. Asta aflam în luna a acestui an de la primul ministrul nostru, Nicolae Ciucă, invitat să aibă o intervenţie online în cadrul unui eveniment aniversar al Consiliului Investitorilor Străini. <România a înregistrată o creştere economică peste aşteptări în 2021, iar ca urmare este pe cale să piardă 2,1 miliarde de euro din PNRR>. Şi asta aflam tot de la guvernanţii noştri, cu oarece nedumerire, în următoarele câteva zile, la sfârşitul lunii martie”, atrage atenţia fondatorul PLAN.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Silviu Predoiu arată că veştile bune devenite peste noapte rele culminează cu anunţul ministrului Boloş că urmăreşte salarii sau concedieri printre bugetari, decizia aparţinând coaliţiei de guvernământ.

„Iar ca un corolar al acestor veşti despre marşul glorios al economiei româneşti, ministrul Marcel Boloş ne anunţă că urmăreşte <fie o revizuire a salariilor în sistemul bugetar, fie o potenţială reducere a numărului de bugetari, dar acest lucru îl va hotărî coaliţia la. momentul potrivit>. Şi iată că aşa se confirmă promisiunile domnului Cîţu, cel care ne asigură că <economia noastră duduie> şi că în curând vom resimţi toţi beneficiile acestui elan. Ca de obicei, bugetarii primii.”, subliniază fostul şef adjunct al SIE.

În final, Silviu Predoiu ironizează nefirescul situaţiei create de vorbele celor doi politicieni: “PS Bine că suntem în creştere, nici nu vreau să mă gândesc ce ne-ar fi anunţat domnul Boloş dacă eram în cădere economică”.

Postarea integrala aici: