• Silviu Predoiu, fondatorul partidului PLAN şi candidat la Preşedinţie, spune că proiectul său este să răstoarne clasamentele actuale în care ne remarcăm doar ca suprafaţă şi număr de populaţie şi să transforme România într-o ţară de top a Europei din punct de vedere al educaţiei, sănătăţii şi investiţiilor.
  • Candidatul PLAN spune că responsabili pentru promovarea incompetenţei, mediocrităţii şi ticăloşiei ca politică de stat sunt preşedintele Klaus Iohannis şi liderii coaliţiei PSD-PNL Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, dar şi cei din jurul lor care le ridică osanale
  • Silviu Predoiu avertizează că informaţiile apărute în presă, care demontează mitul eroului Ciucă în Nassiriya, deoarece a lăsat de izbelişte poliţişti militari români prinşi într-o ambuscadă, ar putea fi secretizate, ca şi în cazul plagiatului tezei de doctorat.
  • MApN a transmis că nu comentează niciodată acţiunile militare, ale căror jurnale de luptă sunt strict secrete, şi instituţia nu va intra în acestă dezbatere care are loc în timpul campaniei electorale.

Fostul şef adjunct al SIE afirmă că România a ajuns într-o situaţie-limită din cauza dispreţului, ticăloşiei şi incompetenţei, acesta fiind şi motivul pentru care Silviu Predoiu a decis să candideze la Preşedinţie.

„Mă duc la Preşedinţie pentru că în opinia mea enough is enough. S-a ajuns la o limită. E mult prea mult. Mult prea mult dispreţ, mult prea multă incompetenţă, mult prea multă ticăloşie. Sunt limite care s-au depăşit succesiv. Am spus mult timp nu se poate mai rău şi ne-am dovedit nouă înşine că se poate şi mai rău. Am tot spus mereu România este pe locul 6 în UE ca suprafaţă şi pe locul 8 ca populaţie. Şi cu asta s-a cam terminat clasarea României în primele 10 ţări din Europa. Restul ne batem pentru  locurile 23, 24, 25. Ne batem cu Bulgaria pentru ultimul loc la toate celelalte criterii care ţin de noi (…)”, a explicat Silviu Predoiu joi seara, într-un interviu acordat lui Robert Turcescu, la Metropola TV.

Silviu Predoiu spune că această stare de fapt, de care sunt responsabili Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă şi cei din jurul lor care îi linguşesc, îi creează un sentiment de furie pentru că ştie că se poate şi altfel.

Recomandări

TRUMP RESPINGE SONDAJELE
DIASPORA FACE DIFERENȚA
VIITORUL MOLDOVEI SE DECIDE
NOVO, CONTRA OBEZITĂȚII
SĂNĂTATE CU ORICE CHIP
UNDE MĂNÂNCI AZI?

„Sunt furios pentru că se poate altfel. Dar degeaba ştim noi că se poate altfel, dacă nu ştiu cei din vârf, care au ajuns acolo. Mă refer la cei aparent responsabili. La acest trio Iohannis- Ciolacu- Ciucă, dar nu sunt doar ei responsabili. Sunt responsabili şi cei care încearcă să ne convingă în fiecare zi şi aţi văzut dl. Ciolacu este un om foarte inteligent. Are o inteligenţă peste media PSD. Dl. Ciucă învaţă foarte repede. Dl Iohannis care, din când în când îţi vine să trimiţi poliţia fie acasă, fie la birou să verifice dacă nu i s-a întâmplat ceva pentru că dispare. Singura dovadă e că i se plăteşte salariul. Oamenii aceştia sunt cei care ne aruncă în derizoriu”, a afirmat fondatorul PLAN.

Mediocritatea, legitimată de liderii politici

Silviu Predoiu este revoltat că liderii politici legitimează mediocritatea şi a dat un exemplu grăitor care arată că mecanismul de check and balance la nivelul instituţiilor publice nu mai funcţionează.

„În calitate de coordonator al activităţii operative a SIE răspundeam şi de notele care plecau spre beneficiari şi am cerut întotdeauna colegilor responsabili să amendeze nota la profilul beneficiarului, aşa cum îl citeam noi. Să fie accesibil beneficiarului. Am ajuns să ne prostituăm tot mai tare, la un moment dat nu mai ştiam cum să formulăm notele ca să înţeleagă beneficiarul. Se vedea clar cum scade nivelul. Problema e că nimeni nu reacţiona pentru că mecanismele de check and balances nu mai funcţionează demult pentru că acolo tot numim nepoţi, nepoate, cunoştinţe, obligaţii. Presa şi-a abandonat rolul de câine de pază al democraţiei şi atunci totul a părut digerabil”, a amintit candidatul PLAN.

Silviu Predoiu spune că România are nevoie de un proiect care să coaguleze toate forţele din această ţară, iar viziunea sa este ca România să ajungă în Top 10 ţări europene la educaţie, sănătate, investiţii.

„Ne trebuie un proiect. Un preşedinte are obligaţia să aibă viziune. Viziunea mea este ca România, în zece ani să poată să aspire, dacă nu este deja, la primele 10 locuri în Europa la sănătate, la educaţie, investiţii. Să-i lăsam pe alţii să stea la coada clasamentului. Eu chiar cred că acest lucru este posibil pentru că am acele informaţii despre cum au reuşit celelalte ţări, informaţii pe care la timupl respectiv le-am dat beneficiarilor, dar beneficiarii noştri au avut cu totul altă treabă”, a explicat fostul adjunct al SIE.

Electoratul vizat de Silviu Predoiu sunt cei 50% din votanţii care spun că merg la vot şi nu ştiu cu cine să voteze, dar îi este greu să ajungă la ei din cauza piedicilor în a-şi consolida notorietatea.

„Mă adresez celor 50% care spun că merg la vot dar nu ştiu cu cine să voteze. Nu am fost măsurat în niciun sondaj pentru unii ar spune că sunt irelevant, alţii că nu avem voie că ni s-a spus că nu e bine. Alţii au spus: dacă plătiţi, vă trecem. Sunt trecute în sondaje persoane care nici nu au declarat că vor candida. Din punctul meu de vedere e o manipulare continuă. Cred că oferta mea este mult peste cea a oricărui candidat”, a spus fondatorul PLAN.

Premierul, cel mai puternic beneficiar al informaţiilor de la servicii

Silviu Predoiu a demontat şi narativul că dacă a fost şef la SIE, atunci are informaţii pe care le poate folosi împotriva contracandidaţilor săi şi a explicat, că din acest punct de vedere, şi Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă ar putea fi suspectaţi de acelaşi lucru.

„Pe unul care m-ar întreba ce să caute un fost spion în politică l-aş întreba ce profesie este recomandată pentru politică şi ce anume din calitatea de lucrător de informaţii şi de manager şi lider instituţional vine în contradicţie cu activitatea politică? Am foarte multe informaţii din exterior şi asta nu poate decât să servească României. Asta nu înseamnă că nu s-au obţinut informaţii multiple. Că asta ar însemna să fiu ipocrit să spun nu ştiu absolut despre nimeni. Exemplu. Dl Ciucă a fost şef de stat major şi ministrul apărării. A avut în subordine DGIA, care e cel mai mare serviciu de informaţii al României şi cu comptenţele cele mai extinse. Nu deranjează pentru că a avut acces la informaţii vreme de 8-9 ani ştiind despre toţi? DGIA fiind şi serviciu intern. Cel mai puternic beneficiar informaţiilor nu este preşedintele, aşa cum îşi închipuie toată lumea, ci premierul. Dl. Ciolacu, primind informaţiile de la toate serviciile în permanenţă, nu are suficiente date? Este ceva din trecutul meu care să indice că am folosit vreodată vreo informaţie clasificată? Sunt în rezervă de 6 ani, am dat zeci de interviuri, am scris articole, pe Facebook, nu am avut niciodată o informaţie sau o trimitere la altceva decât la date publice. Aşa că mi se pare ridicol”, a explicat fostul şef adjunct al SIE.

Dosarul Nassiriya ar putea fi secretizat

Silviu Predoiu a mai spus că informaţiile apărute în presă, care demontează mitul eroului Ciucă care nu ar fi luptat în Nasiriya şi ar fi lăsat de izbelişte un grup de poliţişti militari români prinşi într-o ambuscadă, pot fi aprofundate şi clarificate, dacă între timp nu vor fi secretizate, aşa cum s-a întâmplat în cazul plagiatului tezei de doctorat.

„Dacă acest reportaj, care mi se pare dramatic, nu pentru că are ambiţii de preşedinte dl Ciucă, ci în sine pentru că schimbă un sistem de referinţe în armată, şi-a donat bocancii Muzeului Militar, stau acolo şi se uită lumea, sunt bocancii de la Nassiriya. Papucii unde sunt? Dacă cineva, după un asemenea reportaj chiar vrea să clarifice, se poate duce şi face o cercetare, pe rapoarte, pe interviuri cu cei de acolo, pentru că există o evidenţă, toate există. Nu o să se facă nimic, aşa cum nu s-a făcut nici cu plagiatul. Cel mult o să se crească nivelul de secretizare”, a mai spus candidatul PLAN.

MApN: Jurnalele de luptă sunt strict secrete

Ministerul Apărării reacţionat azi la informaţiile din presă despre. „MApN nu comentează niciodată acţiunile militare, ale căror jurnale de luptă sunt strict secrete, şi instituţia nu va intra în acestă dezbatere care are loc în timpul campaniei electorale”, a răspuns telefonic vineri purtătorul de cuvânt al MApN, la solicitarea evz.ro.

Jurnaliştii au vrut să afle dacă militarii români care au luptat în Nassirya sau tot ce s-a scris şi s-a spus la vremea respectivă e minciună sau exagerare. Ei au cerut aceste lămuriri după ce a revenit în spaţiul public, odată cu lansarea cărţii lui Nicolae Ciucă, subiectul luptei din Irak, zona Nassirya, unde militarii români au reuşit o victorie alături de camarazii italieni împotriva talibanilor care îi atacaseră. De asemenea, tema a fost readusă în discuţie de un reportaj care anihilează intervenţia militarilor români conduşi în 2004 de lt.col Nicolae Ciucă.

Articolul integral aici: https://evz.ro/ministerul-apararii-prima-reactie-la-batalia-de-la-nassirya-si-nicolae-ciuca.html

Citește și