Silviu Predoiu: „Ungaria a cerut, Ucraina a cedat, România a felicitat. De ce ajutorul României pentru Ucraina ar trebui să fie necondiționat, în timp ce drepturile românilor rămân negociabile?”
- Silviu Predoiu: Președintele Nicușor Dan a salutat prompt decizia Kievului, căci la saluturi și omagii se pricepe.
- Silviu Predoiu: România sprijină Ucraina de la începutul războiului. Dar sprijinul are costuri. Banii publici nu apar din declarații de solidaritate. Fiecare euro alocat reprezintă o resursă pe care statul român nu o mai poate folosi pentru alte priorități.
- Silviu Predoiu: Nu este vorba despre a cere Ucrainei să plătească pentru ajutorul primit. Este vorba despre a cere respectarea unor drepturi fundamentale și a unor obligații europene.
Silviu Predoiu, Președintele PLAN și general (R) SIE, critică, într-o postare pe Facebook, reacția Președintelui Nicușor Dan la modificarea legislației ucrainene privind drepturile minorităților naționale: de ce România se limitează să salute deciziile Kievului, în timp ce Ungaria a reușit să obțină concesii concrete prin presiune diplomatică?
Silviu Predoiu pune în discuție eficiența demersurilor Bucureștiului pentru protejarea drepturilor românilor din Ucraina și susține că sprijinul acordat parcursului european al Kievului trebuie însoțit de garanții clare privind educația în limba maternă.
„Ungaria a cerut. Ucraina a cedat. România a felicitat.
(sau scurtă cronică a unei știri prea repede uitate)
Cam aceasta este, în trei propoziții, povestea recentei modificări a legislației ucrainene privind dreptul minorităților naționale la educație în limba maternă.
La 12 octombrie, Parlamentul de la Kiev a adoptat noile prevederi. O zi mai târziu, Ungaria și-a retras obiecțiile care blocau avansarea negocierilor de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană. Legătura dintre cele două evenimente nu este o speculație. Modificările legislative au reprezentat una dintre condițiile formulate explicit de Budapesta.
Președintele Nicușor Dan a salutat prompt decizia Kievului, căci la saluturi și omagii se pricepe. A vorbit despre drepturile românilor, păstrarea identității și continuarea dialogului. Nimic greșit la prima vedere.
Doar că a felicita pentru un rezultat obținut exclusiv prin presiunea diplomatică a altui stat, fără a explica ce a obținut concret propria diplomație, lasă o întrebare incomodă: de ce a putut Budapesta să negocieze ceea ce Bucureștiul se mulțumește doar să salute?
Nu spun că România nu a făcut demersuri. Au existat consultări și solicitări adresate Kievului. Dar diferența dintre dialogul diplomatic și utilizarea efectivă a pârghiilor de negociere trebuie discutată și înțeleasă. Mai ales că reprezentanții comunităților românești din Ucraina avertizează că noua lege nu oferă toate garanțiile necesare pentru păstrarea școlilor cu predare în limba română. Reforma învățământului, programată pentru 2027, ridică în continuare probleme serioase.
Nicușor Dan a promis că România va urmări implementarea legii. Dar unde sunt criteriile verificabile, termenele și consecințele diplomatice ale eventualei nerespectări a angajamentelor? Pentru că între dreptul de a învăța în română, înscris într-o lege, și existența unei școli în care copilul chiar poate învăța în română există o diferență pe care niciun comunicat oficial nu o poate acoperi.
Și mai există ceva. România sprijină Ucraina de la începutul războiului. Există motive strategice solide pentru acest sprijin. O Ucraină independentă, care rezistă agresiunii ruse, servește inclusiv securității României.
Dar sprijinul are costuri. Banii publici nu apar din declarații de solidaritate. Fiecare euro alocat reprezintă o resursă pe care statul român nu o mai poate folosi pentru alte priorități. Cetățeanul român are dreptul să întrebe ce obține țara sa în schimbul acestui efort. Iar răspunsul nu poate consta exclusiv în promisiuni și angajamente generale.
Nu este vorba despre a cere Ucrainei să plătească pentru ajutorul primit. Este vorba despre a cere respectarea unor drepturi fundamentale și a unor obligații europene. Ungaria a demonstrat că sprijinul pentru parcursul european al Ucrainei poate fi însoțit de condiții concrete. România ar putea face același lucru, fără să abandoneze Ucraina și fără să își compromită propriile interese de securitate.
De altfel, Comisia pentru politică externă a Senatului a afirmat deja explicit că sprijinul pentru integrarea europeană a Ucrainei este condiționat de respectarea standardelor privind minoritățile. Rămâne ca această poziție să se transforme într-o politică de stat, nu să rămână doar într-un comunicat.
Pentru că întrebarea corectă nu este dacă România trebuie să ajute Ucraina ci de ce ajutorul României ar trebui să fie necondiționat, în timp ce drepturile românilor din Ucraina rămân negociabile.
Iar dacă un copil român din Cernăuți va pierde posibilitatea de a-și continua studiile în limba maternă, puțin îl va consola faptul că președintele României a salutat, la momentul potrivit, o lege adoptată la Kiev sub presiunea Budapestei. Solidaritatea este o alegere politică legitimă. Renunțarea la apărarea propriilor interese nu este însă o condiție a solidarității decât în înțelegerea actualilor guvernanți ai României”, a scris Silviu Predoiu pe Facebook.