- Site-ul de campanie al preşedintelui SUA, piratat pentru 30 de minute
- F.B.I. nu a comentat imediat incidentul
- Autorii piratării au susţinut că au informaţii confidenţiale despre Donald Trump şi guvernul acestuia
Site-ul de campanie al președintelui SUA a fost preluat de hackeri pentru 30 de minute, cu o săptămână înainte de scrutin, scrie NYtimes.
”Acest site a fost piratat” a fost mesajul postat pe pagina donaldjtrump.com.
Un purtător de cuvânt al campaniei Trump 2020, Tim Murtaugh, a confirmat piratarea într-un comunicat şi a menționat că poliţia cercetează incidentul pentru a afla sursa atacului web.
El adaugă: „Nu a existat expunere la date sensibile, deoarece niciuna dintre acestea nu este stocată efectiv pe site. Site-ul a fost restaurat.”
F.B.I. nu a comentat imediat incidentul.
Atacul web a fost anunțat pe Twitter de Gabriel Lorenzo Greschler, un jurnalist la Jewish News of Northern California, care documenta un articol despre schimbările climatice.
Deocamdată nu este clar dacă spargerea site-ului a fost opera hackerilor străini sau a criminalilor cibernetici.
Autorii piratării au susţinut că au informaţii confidenţiale despre Donald Trump şi guvernul acestuia şi au cerut plata cu criptomonedă pentru a dezvălui conţinutul.