• Spitalele din Londra înregistrează zilnic circa 830 de internări.
  • Circa 2,5 milioane de persoane au fost deja vaccinate.
  • Spitalele se luptă cu lipsa paturilor libere.

Actuala situație din Marea Britanie este cu adevărat haotică. Autoritățile britanice se gândesc să trimită pacienții cu COVID externați mai devreme de la spital la hotel.

„Marea Britanie se află într-o nouă carantină, iar oficialii avertizează că există riscul de suprasaturare a spitalelor, din cauza numărului mare de internări. Așa că au venit cu ideea de a externa mai devreme unele persoane cu COVID, cele care au simptome mai ușoare, pentru a elibera paturile pentru cei cu forme mai grave. Iar pacienții care se află în această situație, cea de a fi externați mai devreme, vor fi mutați în hoteluri”, a transmis Tora Apetrii, corespondent Aleph News.

830 de internări pe zi, în Londra

„Situația din Londra este acum critică, cu o propagare a virusului în afara controlului. Spitalele înregistrează zilnic circa 830 de internări, față de 500 înainte de Crăciun. Pe lângă carantină, Marea Britanie, prima țară occidentală care a lansat campania la începutul lui decembrie, mizează pe vaccinare pentru a ieși din criză. Circa 2,5 milioane de persoane au fost deja vaccinate cu vaccinurile disponibile în prezent”, a adăugat Tora Apetrii.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT