Situație critică în Portugalia. Germania și Austria s-au oferit să ajute

Loading video

Portugalia se baricadează în fața valului de Covid-19. Situația este critică în secțiile ATI, unde au rămas mai puțin de 10 locuri, iar Germania și Austria își oferă ajutorul.

Portugalia a anunțat 12 mii de cazuri noi de infectare cu Covid-19 și aproape 300 de decese. Este foarte mult pentru o țară cu 10 milioane de locuitori. De la începutul crizei, Portugalia a înregistrat 711 mii de cazuri si peste 12 mii de morți. Situația sanitară din ultimele săptămâni a determinat să închidă granițele, în timp ce sambata mai erau doar 7 locuri libere la terapie intensivă.

Armata germană va trimite personal și echipe medicale în Portugalia, după cum a anunțat ministerul german al Apărării. Un contingent de 27 de militari vor participa câteva săptămâni la această operațiune de cooperare și vor furniza medicilor portughezi ventilatoare fixe și mobile, precum și paturi de campanie pentru pacienți.

La rândul său, cancelarul austriac Sebastian Kurz a anunțat pe Twitter că Austria este dispusă să primească pacienți cu Covid-19 din Portugalia, care au nevoie de asistență la terapie intensivă. Austria a mai făcut acest gest și cu pacienți din Franța, Italia și Muntenegru.

Din fericire, Comisia Europeană s-a pregătit încă din octombrie pentru astfel de situații în care sistemul sanitar al unei țări membre să fie copleșit de pandemie. În acest sens a fost creat un buget de 220 de milioane de euro special pentru transportarea pacienților cu Covid-19 dintr-o țară în alta. Obiectivul este evitarea unui posibil colaps sanitar.

Exit mobile version