• Se propie data de 1 iunie când ar trebui să ne bucurăm de relaxări.
  • Organizarea festivalurilor e în continuare sub semnul întrebării.
  • Organizatorii de festivaluri cer decizii clare pentru a ști în ce condiții pot funcționa.
  • Pe langă predictibilitate, ei au nevoie și de sprijin financiar.

Mai e puțin până la 1 iunie, data la care am putea avea parte de noi relaxări. Soarta marilor festivaluri din România rămâne în continuare sub semnul întrebării. Nici premierul, nici ministrul Culturii nu au venit cu nicio decizie clară în care să spună dacă sau în ce condiții se pot organiza evenimente cu un număr mare de oameni.

„Sunt șanse foarte mari”, „Eu mi-aș dori să se organizeze aceste festivaluri” sunt doar câteva dintre mesajele vagi din partea autorităților care îi baga în ceață pe organizatori. Totul depinde de cum decurge campania de vaccinare. Dincolo de predictibilitate, industria de evenimente are nevoie și de sprijin financiar pentru a-și reveni.


„Mi se pare extraordinar de trist că nu s-au găsit bani pentru sectorul cultural dar pentru festivalul George Enescu s-au găsit aproape 12 milioane de euro. Cu banii ăia se salvau toate festivalurile din România și organizatorii de evenimente. E o decizie inadmisibilă. Cu tot respectul și admirația pentru importanța festivalului George Enescu, lăsăm sectorul intern să moară, lăsăm oamenii în faliment, să-și piardă casa sau locul de muncă. Colegii din Germania mi-au spus că nu mai știu ce să facă cu toți banii care se aruncă spre ei. Este șocant”,
a spus pentru Hotnews Codruța Vulcu președintele Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale si organizator ARTmania.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1