• În timpul urmăririi, un polițist din cadrul Secției 19 a utilizat armamentul din dotare. El a tras mai multe focuri în aer și, ulterior, asupra pneurilor, reușind astfel blocarea autoturismului în județul Ilfov.
  • În autoturismul urmărit, alături de șofer se mai aflau trei persoane.
  • În urma verificărilor, polițiștii au aflat că șoferul are „suspendată exercitarea dreptului de a conduce”. În acest caz a fost deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere.

Potrivit Poliției, duminică, în jurul orei 02:30, polițiștii din cadrul Secției 24 au observat un autoturism care a încercat să-i evite.

Ei au efectuat semnalul de oprire, folosind semnalele acustice și luminoase.

Deoarece șoferul nu s-a conformat și a accelerat, polițiștii au plecat în urmărirea acestuia, solicitând și sprijinul altor echipaje.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

În timpul urmăririi, un polițist din cadrul Secției 19 a utilizat armamentul din dotare. El a tras mai multe focuri în aer și, ulterior, asupra pneurilor, reușind astfel blocarea autoturismului în județul Ilfov.

În autoturismul urmărit, alături de șofer se mai aflau trei persoane.

Toate cele 4 persoane, cu vârste cuprinse între 21 și 26 de ani, au fost preluate de către polițiști din cadrul Secției 24, fiind conduse la audieri. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv. A fost condus la INML, unde au fost prelevate probe biologice”, au explicat polițiștii.

În urma verificărilor, polițiștii au aflat că șoferul are „suspendată exercitarea dreptului de a conduce”. În acest caz a fost deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere.