• Șoferii care parchează pe trotuar, fără să lase loc minim un metru pentru trecerea cărucioarelor de copii sau a persoanelor cu dizabilități, vor primi amenzi maxime
  • Proiectul de lege este inițiat de deputatul PNL Sebatian Burduja
  • PNL arată că nu doar persoanele cu dizabilități consideră că parcarea pe trotuar este o problemă, ci părinții și bunicii cu copii sau nepoți în cărucioare sesizează constant că sunt nevoiți să se deplaseze pe carosabil

Șoferii care parchează pe trotuar, fără să lase loc minim un metru pentru trecerea cărucioarelor de copii sau a persoanelor cu dizabilități, vor primi amenzi maxime, prevede un proiect de lege inițiat de deputatul PNL Sebatian Burduja.

„Adoptarea inițiativei înseamnă sancționarea drastică a posesorilor de autoturisme care ocupă trotuarul fără a asigura lățimea minimă de un metru, necesară pentru trecerea pietonilor. Astfel, situațiile în care pietonii sunt nevoiți să se deplaseze pe spaţiul carosabil, din cauza ocupării trotuarelor de autovehiculele parcate, vor fi diminuate. Acest demers este coerent și prin prisma necesității de a elimina impedimentele pe care paramedicii și pompierii ce se deplasează cu echipamente specifice le întâmpină în îndeplinirea acțiunilor de intervenție. Îi mulțumesc deputatului USRPLUS Cătălin Teniță pentru susținere – suntem deja la al doilea proiect semnat în calitate de co-inițiatori principali. Mulțumesc celor 24 de colegi parlamentari care au semnat inițiativa noastră, 12 de la PNL si 12 de la USRPLUS. Vă voi ține la curent cu evoluția acestui proiect care ne aduce mai aproape de a avea orașe pentru oameni, nu pentru mașini”, a declarat Sebastian Burduja, inițiatorul proiectului de lege.

Liberalii afirmă că, în ultimii ani, România a cunoscut o creștere accelerată a fenomenului urbanizării, iar în cazul Municipiului București, numărul de vehicule crește de la an la an, ajungând la 1,4 milioane de mașini în 2020.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Odată cu creşterea rapidă a procentului de deţinere şi utilizare a autovehiculelor private, asigurarea spațiilor de parcare în oraşele din România este problematică, iar numărul locurilor de parcare este deseori inadecvat pentru a face faţă cererii. Vehiculele ajung astfel să fie parcate pe trotuare, piste pentru bicicliști, spaţii verzi etc. Acest aspect creează dificultăți pietonilor, bicicliștilor şi altor utilizatori ai drumurilor și trotuarelor, și în acelaşi timp accentuează și problemele legate de trafic. Gestionarea locurilor de parcare în unele oraşe din România este rudimentară. Pentru toate aceste motive, este necesară aplicarea unor măsuri mai dure pentru a proteja și îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor, se arată în expunerea de motive a proiectului. Pentru persoanele nevăzătoare și cu vedere parțială, un trotuar blocat înseamnă că își riscă viața mergând pe carosabil, făcând slalom printre mașini. Mai multe organizații care sprijină persoanele cu dizabilități au împărtășit poveștile transmise de membrii lor, confirmând că parcarea pe trotuar este un obstacol major pentru deplasările pe care aceștia trebuie să le facă pentru a-și desfășura viața de zi cu zi”, potrivit comunicatului de presă al PNL.

PNL arată că nu doar persoanele cu dizabilități consideră că parcarea pe trotuar este o problemă, ci părinții și bunicii cu copii sau nepoți în cărucioare sesizează constant că sunt nevoiți să se deplaseze pe carosabil, din cauza ocupării trotuarelor de autovehiculele parcate, periclitând astfel viaţa lor şi a copiilor/nepoților lor.

„La urma urmei, este o chestiune de civilizație și de normalitate, după cum milioane de români au văzut în Vest. Orașele noastre trebuie să își respecte oamenii și să le asigure o calitate decentă a vieții,” conchide Burduja.