alephnews Vezi versiunea web

Sorin Grindeanu spune că îi va propune Premierului Luca Niculescu angajarea răspunderii Guvernului pentru reforma administrativă și reorganizarea instituțiilor de stat

Paun Mihaela · 26 oct. 2026, 12:29

Sorin Grindeanu spune că îi va propune Premierului Luca Niculescu angajarea răspunderii Guvernului pentru reforma administrativă și reorganizarea instituțiilor de stat

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat luni că îi va propune premierului Luca Niculescu angajarea răspunderii Guvernului pentru două reforme: reorganizarea administrativ-teritorială și restructurarea instituțiilor și companiilor de stat. Liderul social-democrat vrea ca măsurile să fie adoptate până în martie 2027, dar consideră că reforma administrației locale ar trebui realizată chiar în acest an, înainte de aprobarea bugetului.

„Voi propune premierului Niculescu două lucruri. Angajarea răspunderii Guvernului pe reforma administrativ teritorială, care să prevadă comasarea localităților mici, cu păstrarea serviciilor publice pentru cetățeni. Angajarea răspunderii Guvernului pe ceea ce înseamnă reorganizarea la nivel guvernamental: reducerea și comasarea de agenții, reorganizarea sau lichidarea companiilor de stat aflate pe pierdere sau care nu își mai justifică existența”, a declarat Grindeanu după ședința conducerii PSD.

PSD propune comasarea localităților mici și reducerea agențiilor

Reforma administrativă propusă de Grindeanu presupune comasarea localităților mici, fără eliminarea serviciilor publice de care beneficiază cetățenii. Liderul PSD a precizat că procesul nu ar trebui să fie voluntar, iar criteriile de reorganizare trebuie să includă și alți factori, nu doar numărul locuitorilor.

„Această comisie trebuie să găsească criteriile și argumentele rapid pentru care să se facă această comasare, nu voluntară, cum spuneți dumneavoastră, care să nu țină cont doar de populație, să țină cont de multe alte lucruri”, a spus Grindeanu.

În paralel, reorganizarea guvernamentală ar urma să includă reducerea și comasarea agențiilor, precum și restructurarea sau desființarea companiilor de stat care înregistrează pierderi ori nu își mai justifică activitatea.

PSD i-a desemnat pe europarlamentarul Dragoș Benea să coordoneze reforma administrativă și pe vicepremierul Marian Neacșu să se ocupe de reorganizarea la nivel guvernamental.

Grindeanu vrea reforma administrativă înainte de bugetul pe 2027

Deși termenul propus pentru cele două reforme este martie 2027, Grindeanu consideră că reorganizarea administrației locale ar trebui realizată până la sfârșitul acestui an.

„Ceea ce ne dorim este ca nivelul serviciilor publice către cetățeni să fie mai bun, nu mai rău decât înainte de o eventuală comasare și să avem reducerea cheltuielilor publice. Ceea ce înseamnă reforma administrativă înseamnă aceste lucruri și vor fi prezentate din punctul meu de vedere rapid, pentru că ar fi foarte bine ca această angajare a răspunderii să fie făcută anul acesta înainte de buget, astfel încât să se poate calibra și bugetul în funcție de aceste lucruri”, a adăugat liderul PSD.

„La aceste două reforme majore, se va adăuga și bugetul pe 2027”, a precizat acesta.

Propunerea PSD diferă de prevederile programului de guvernare, care încurajează comasarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale. Documentul prevede stimulente pentru localitățile care aleg să fuzioneze și acordă prioritate la finanțare prin comasare voluntară unui număr de 429 de UAT-uri cu cel mult 1.500 de locuitori.

PSD susține că taxele nu vor crește în 2027

Sorin Grindeanu a declarat că PSD nu acceptă majorarea taxelor pentru populație și companiile românești în anul următor.

„Nu acceptăm risipa banului public. Dar nici nu acceptăm ideea că orice problemă a bugetului trebuie rezolvată punând noi taxe pe români și pe firmele românești. De aceea, vreau să spun foarte clar: anul viitor, taxele pentru români și companiile românești nu vor crește. Economia are nevoie de predictibilitate”, a spus Grindeanu.

Liderul social-democrat le-a cerut miniștrilor să se concentreze asupra relansării economice și protejării puterii de cumpărare, în special pentru persoanele vulnerabile și clasa de mijloc.

Printre prioritățile menționate se numără finanțarea unităților de primiri urgențe și a serviciilor de ambulanță, despăgubirile pentru secetă, reluarea exporturilor de ovine, recuperarea fondurilor din PNRR și pregătirea inaugurării unui nou tronson al autostrăzii Pitești–Sibiu.

Grindeanu cere publicarea situației finanțelor României

Președintele PSD solicită și prezentarea publică a situației financiare a statului, inclusiv a facturilor neachitate, datoriilor amânate, rambursărilor restante de TVA și celorlalte obligații de plată.

„Nu ca să ne plângem de o «grea moștenire», așa cum a făcut Ilie Bolojan când a venit premier, ci ca să facem curățenie după austeritate și să știm exact de unde pornim”, a declarat Grindeanu.

Acesta a criticat politicile fiscale ale fostului premier Ilie Bolojan și a cerut ca Guvernul să se concentreze asupra problemelor economice și sociale.

„Nu voi face greșeala de a ne pierde în conflicte politice. Avem de rezolvat multe probleme concrete după un an și jumătate de austeritate și guvernare cu barda”, a afirmat liderul PSD.

„România nu mai are nevoie de lecții despre sacrificiu. Are nevoie de rezultate”, a conchis Sorin Grindeanu.