• Sorin Roșca Stănescu: Radu Vasile a decis la un moment dat, din poziția de prim-ministru, să-l schimbe pe Emil Constantinescu. Deci să-l scoată pe Emil Constantinescu, într-o formă sau alta, din poziția de președinte al României. Pentru că nu se mai înțelegea cu Emil Constantinescu(…) Nu știu ce a făcut ulterior, dar cert este că și-a rupt gâtul.
  • Sorin Roșca Stănescu: Cioloș ar putea fi ministru de Externe dacă ar fi o bună negociere pe axa Berlin-Paris, Klaus Iohannis s-ar putea să fie de acord. Cioloș e arondat Parisului în timp ce Iohannis e arondat mai degrabă Berlinului. Dacă din negociere va sări din pălărie acest iepuraș, atunci, da, probabil că va fi de acord. Dar cred că Cioloș vrea mai mult.
  • Sorin Roșca Stănescu: Nu cred că serviciile secrete în sine au făcut rău acestei țări, eu cred că oameni din servicii, care au dobândit pe bani publici și utilizând infrastructura publică, informații privilegiate, informații foarte importante și grave despre anumite persoane au deraiat și au folosit aceste informații ca să dobândească ei o putere personală mai mare sau să servească aceste informații unor oameni de afaceri concurenți.

Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu face dezvăluiri din culisele politicii postdecembriste și povestește cum a încercat fostul premier Radu Vasile să-l înlăture din funcție pe fostul președinte Emil Constantinescu, dar a sfârșit prin a fi el însuși mazilit.

Autor al cărții SRS – nașul presei din România, jurnalistul povestește despre trecutul legionar al familiei sale, motiv pentru care prezintă scuze evreilor din întreaga lume, dar și conaționalilor săi, spunând că nu a știut până la lansarea acestui volum.

Condamnat la închisoare acum 7 ani în dosarul Rompetrol, SRS își amintește despre colegii de celulă și viața din penitenciar, care, deși scurtă, a fost pentru el și un prilej de experiențe pozitive.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Sorin Roșca Stănescu mai vorbește despre puterea presei acum, implicarea serviciilor secrete în politică, de ce am ajuns să numărăm pe degete oamenii de afaceri autohtoni de succes și ce va urma după alegerea lui Dacian Cioloș la conducerea USR PLUS.

Prezentăm principalele declarații ale jurnalistului Sorin Roșca Stănescu vineri, la Interviurile lui Cristoiu, de la Aleph News:

Cum a vrut Radu Vasile să-l înlăture pe Emil Constantinescu

Sorin Roșca Stănescu: Cu Radu Vasile am fost prieten și jucam șah împreună. Și cred că mă aprecia foarte mult pentru că uneori se mai întâmpla să-l și bat. El era un șahist de calitate. Și în felul acesta ne-am împrietenit și chiar se sfătuia cu mine în legătură cu deciziile politice pe care le lua. Și eu eram mirat. Acum pot să spun un lucru pe care nu știu dacă l-am scris în carte. Radu Vasile a decis la un moment dat, din poziția de prim-ministru, să-l schimbe pe Emil Constantinescu. Deci să-l scoată pe Emil Constantinescu, într-o formă sau alta, din poziția de președinte al României. Pentru că nu se mai înțelegea cu Emil Constantinescu. Și m-a invitat la Snagov. Era o reședință a prim-ministrului. Și, foarte precaut, m-a invitat prin grădină, probabil ca sa nu fim înregistrați, și mi-a comunicat această decizie. I-am spus că e o prostie și nu are rost să facă așa ceva și că e riscant ceea ce vrea să facă. Nu știu ce a făcut ulterior, dar cert este că și-a rupt gâtul. Probabil că Emil Constantinescu a aflat și l-a executat. Așa a avut loc execuția lui Radu Vasile. Dacă îți amintești, s-a creat o criză de guvern, că nu voia să demisioneze. Știi cine l-a convins să-și dea demisia? Eu. Și mi-a dat-o mie, în original. Eu am trimis-o la Cotroceni, a venit purtătorul de cuvânt al lui Emil Constantinescu. Răsvan Popescu a venit la mine după demisie, dar în prealabil Radu Vasile a pus niște condiții. Eu le-am negociat cu Emil Constantinescu și cu țărăniștii pentru că altfel se prelungea criza și era o situație foarte periculoasă pentru statul român, pentru stabilitatea politică. A fost și o zi în care Emil Constantinescu convocase toți ambasadorii la Cotroceni, avea întâlnirea anuală și nu știa ce să le spună. Că mai are premier, că nu mai are premier. A demisionat și pe ultima sută de metri am reușit eu să-i trimit demisia. Interesant e că nu s-au ținut de cuvânt. I-au promis vreo 6 puncte lui Radu Vasile și nu s-au ținut deloc de cuvânt.

Despre alegerea lui Dacian Cioloș președintele USR PLUS

Sorin Roșca Stănescu: Cred că va rămâne președintele partidului și cred că Dacian Cioloș ar putea să schimbe direcția, acum, pe ultima sută de metri și să facă în așa fel să renegocieze și să readucă USR PLUS la guvernare. Cred că în spate, așa se și explică această aparentă răsturnare de situație, că au acționat băieții ca să refacă majoritatea. Eu cred că asta s-a întâmplat. Cioloș ar putea fi ministru de Externe dacă ar fi o bună negociere pe axa Berlin-Paris, Klaus Iohannis s-ar putea să fie de acord. Cioloș e arondat Parisului în timp ce Iohannis e arondat mai degrabă Berlinului. Dacă din negociere va sări din pălărie acest iepuraș, atunci, da, probabil că va fi de acord. Dar cred că Cioloș vrea mai mult. Nu vrea să se compromită la guvernare, cred că, așa cum a și anunțat, vrea să candideze la funcția prezidențială. În general, poziția de ministru de Externe, în vremuri relativ pașnice pe plan internațional, îl favorizează pe cel care deține acest portofoliu.

Sorin Roșca Stănescu: Alegerea lui Cioloș influențează relația cu Iohannis și PNL, în măsura în care Iohannis are un dialog cu Cioloș, relansează acest parteneriat. Cu Barna era mai greu pentru că Barna se exprimase mult mai abrupt și mult mai repetat. Cioloș a fost mai nuanțat. Cioloș are posibiltatea să facă un pas în spate și să renegocieze de pe poziții bune pentru USR, participarea USR la coaliție. Adică să ceară chiar mai mult decât au avut.

Despre trecutul legionar al familiei sale

Sorin Roșca Stănescu: După apariția cărții m-am temut să nu am probleme cu familia, pentru că, înainte să predau cartea, și m-am grăbit să o predau ca să apară de ziua mea, am primit de la CNSAS dosarele pe care, cu ajutorul lui dan andronic și Alice Barbu, le-am solicitat. Dosarele familiei mele și dosarul meu. Și am aflat lucruri îngrozitoare pe care eu nu le-am cunoscut până acum cîteva luni, în amplitudinea, profunzimea lor, și le-am cunoscut foarte vag acum vreo 2 ani când am vorbit odată cu Fruntelată. Nici tu care mi-ai dat recomandarea ca să intru în PCR, nu știai și nu știa nici Boștină, nici măcar Traian Ștefănescu care era ministru pentru problemele tineretului, cât de îngrozitor era dosarul meu de cadre. (…)

Sorin Roșca Stănescu: Bunicul meu din partea mamei, medic chirurg în Brașov și unul dintre cei mai buni chirurgi, a fost șeful organizației legionare în Brașov. Mama mea, care era foarte tânără, a fost șefă de organizație legionară la elevi. Tatăl meu a fost arestat mai întâi de Siguranța statului și apoi de Securitate pentru participare la rebeliunea legionară, la 16 ani. Unchiul meu, fratele tatălui meu, cu doi ani mai în vârstă decât tata, conducea trei județe legionare, apoi a fugit în Germania, a fost parașutat în munții Făgărașului ca spion, s-a predat Securității. Erau legionari notorii, cu probleme și e foarte interesant că dosarele lor au fost cercetate și analizate mai întâi de către Siguranța Statului. După rebeliune, unchiul meu a avut un rechizitoriu pentru condamnare la muncă silnică pe viață pentru că ar fi orchestrat o tentativă de asasinat asupra președintelui unei Curți de Apel care a condamnat niște legionari.

Sorin Roșca Stănescu: În această carte am mai apucat să-mi cer scuze concetățenilor mei pentru acest trecut al familiei mele, să cer scuze evreilor din întreaga lume. Mama a lucrat în presă, la România Liberă, era secretara dlui Octavian Paler și la Agerpres. Nimeni nu mi-a spus nimic. Tata a fost omorât când aveam 4-5 ani, copiii râdeau de mine că sunt orfan și instinctiv m-am împrietenit mai mult cu niște copii evrei din Brașov care nu râdeau de mine. Și am devenit filosemit. Și ei nu mi-au spus nimic. Știau de relațiile mele cu familiile evreiești, și în liceu am avut asemenea relații. Și nu mi-au spus nimic, mi-au ascuns tot trecutul lor, probabil ca să menajeze…

Sorin Roșca Stănescu: Ei au fost activi, au participat. Tatăl meu la 16 ani, elev fiind, a participat împreună cu alți elevi, a tipărit în timpul rebeliunii legionare manifeste legionare și le-au distribuit și au fost percheziționați, arestați și  tatăl meu a făcut închisoare pe vremea lui Antonescu un an și ceva. A reușit să scape prin tot felul de trucuri. Bunicul din partea tatălui a fost general și fiind general era în relații bune cu Antonescu și probabil că a intervenit pentru tatăl meu. De altfel se și văd în dosare intervențiile. O să scriu acum. Nu fac cronică de familie, fac o secțiune prin ceea ce înseamnă continuitatea serviciilor de siguranță, de securitate ale statului . E foarte interesant pentru că aceștia au fost urmăriți mai întâi de siguranță, apoi pentru aceleași lucruri au fost urmăriți de Securitate și cine a trăit după 89 a fost urmărit și de noua Securitate.

Despre construirea unui trust de presă

Sorin Roșca Stănescu: Acum este imposibil pentru că nu mai există minimum de condiții materiale. Vorbim de presă scrisă, pentru că a câștiga din publicații, dintr-un cotidian pe care îl tipărești și îl vinzi zi de zi nu mai ai mijloace necesare să câștigi suficienț bani, nici din vânzarea lui, nici din publicitate. S-au schimbat condițiile în toată lumea, nu numai în România. Când tu ai făcut Evenimentul zilei atunci au fost după părerea mea și cele mai bune condiții să faci un nou ziar. Presa era atunci infinit mai puternică. (…) Puterea presei era uriașă, incomparabil cu ce e acum.

Despre perioada de detenție

Sorin Roșca Stănescu: Am fost coleg de celulă cu George Copos. Erau vreo doi deputați, Dan Voiculescu, Sorin Pantiș, prof. Mencinicopschi, procurori. Mai rău de a face pușcărie nu se putea. A fost acel infern prin două penitenciare. Pe de altă parte, perioada, care nu a fost prea lungă în ceea ce mă privește, 8 luni și ceva, a avut și părți foarte bune, pozitive. De exemplu nu mai văzusem filme de ani de zile, nu am avut timp. Am putut citi cărți, pe urmă contactele interumane pentru care înainte eu nu aveam timp. Eram foarte ocupat, eram senator și contactele erau politice. Am stat trei în cameră. Erau celule mici, care, înainte, erau ale condamnaților pe viață.

Despre puterea serviciilor secrete

Sorin Roșca Stănescu: Nu, eu nu cred că serviciile secrete în sine au făcut rău acestei țări, eu cred că oameni din servicii, care au dobândit pe bani publici și utilizând infrastructura publică, informații privilegiate, informații foarte importante și grave despre anumite persoane au deraiat și au folosit aceste informații ca să dobândească ei o putere personală mai mare sau să servească aceste informații unor oameni de afaceri concurenți. Și au intervenit brutal în politică, în viața financiară, în viața parlamentară șamd. Pentru că m-am uitat în dosare. Siguranța proceda ca și Securitatea, era mai implicată în politică decât serviciile acum. Inspectorii de la Siguranța Statului erau mai atroci, și mai duri și mai cruzi. Eu acum scriu despre asta.