- Termenul limită pentru eliberarea spațiilor comerciale de la metrou este 2 aprilie
- Metrorex a notificat firma care administrează spațiile comerciale să le elibereze de urgență
- Metrorex a luat această decizie după a analiză în urma căreia s-a constatat că aceste magazine pun în pericol călătorii din subteran
Spațiile comerciale de la metrou trebuie eliberate astăzi, conform unei notificări trimise de Metrorex firmei care le administrează. Sindicaliștii nu dau înapoi și spun că toate magazinele au fost construite conform legii, cu aprobarea Metrorex, iar 80% dintre acestea sunt proprietatea sindicatului.
Metrorex a efectuat o analiză în urma căreia s-a constatat că spațiile comerciale reprezintă un pericol pentru călătorii din subteran și afecteazî direct normele de securitate la incendiu, precum și evacuare persoanelor în caz de urgență.
„În acest context, ţinând seama şi de expirarea contractului încheiat cu firma care administrează spaţiile comerciale, a notificărilor transmise anterior prin care Metrorex a solicitat în repetate rânduri dezafectarea acestor spaţii, dar şi ca urmare a Raportului de control întocmit de Metrorex cu privire la luarea măsurilor ce se impun în concordanţă cu respectarea Normativului pentru proiectarea Construcţiilor şi Instalaţiilor Specifice de Metrou privind prevenirea şi stingerea incendiilor, Metrorex a notificat firma care administrează spaţiile comerciale ca, în regim de urgenţă, să fie eliberate şi predate către administratorul reţelei de transport subteran toate spaţiile comerciale amplasate în incinta staţiilor de metrou până la data de 02.04.2021”, se arăta în comunicatul semnat de directorul general Ştefan Paraschiv.
Reamintim că după anunțul Metrorex, o grevă spontană a avut loc la metrou în urmă cu o săptămână.
Ce se întâmplă dacă spațiile nu sunt eliberate
Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, explică faptul că, dacă spațiile nu se vor elibera la termenul limită, va fi aplicată legea.
„Este domeniul public, aflat în administrarea Ministerului Transporturilor dat în concesiune companiei Metrorex. Şi eu şi directorul general al Metrorex suntem obligaţi să acţionăm pentru a apăra interesul public şi interesul companiei, nu interese private. Acolo e un contract expirat din 2018 şi acele spaţii sunt ocupate fără drept”, a spus Drulă.
Mesajul de la Metrorex
Metrorex a emis un comunicat în această după-amiază, prin care îi somează pe cei care ocupă spațiile să le elibereze.
”Metrorex avertizează că termenul pentru eliberarea spațiilor comerciale expiră la miezul nopții. Săptămâna viitoare vor începe procedurile de evacuare.
Compania Metrorex avertizează, pe această cale, că termenul acordat pentru eliberarea spațiilor comerciale, care funcționează ilegal pe domeniul public al statului, expiră la miezul nopții.
Contractul de asociere în participațiune dintre Metrorex și firma sindicatului USLM a expirat din anul 2018, ocuparea domeniului public făcându-se fără drept, în prezent.
De asemenea, pentru spațiile comerciale nu au fost identificate autorizații de construire emise.
Pericolul pe care acestea îl reprezintă pentru siguranța călătorilor și a infrastructurii de metrou este unul iminent pentru că:
● spațiile reprezintă obstacole în calea de evacuare în caz de urgență;
● îngreunează accesul la hidranții interiori;
● nicio construcție după 2010 nu are aviz ISU.
Pentru corecta informare a publicului, reiterăm faptul că stațiile de metrou reprezintă proprietate publică a statului, dată în concesiune companiei Metrorex.
Ocuparea fără drept a domeniului public al statului este o încălcare flagrantă a legii. Lipsa autorizației de construire și nerespectarea normativelor de siguranță reprezintă o adevărată urgență de siguranță și ordine publică”, se arată în comunicat.