• Summitul G7 și întrunirea NATO de la Madrid au fost consacrate aceluiași subiect major: cum să se amplifice presiunea asupra lui Putin.
  • America are iar o bază militară permanentă în Europa, iar numărul soldaților a crescut.
  • Analiza Statelor Unite este că Putin are ambiții mari, dar armata lui nu e în stare să le satisfacă.

Summitul anual NATO s-a încheiat cu o concluzie fierbinte. Alianța și Rusia sunt într-un nou război rece, iar măsurile luate la Madrid confirmă starea de fapt.

America are iar o bază militară permanentă în Europa, iar numărul soldaților a crescut la 100 – 120 de mii. Rusia a fost catalogată drept principala amenințare pentru Alianță, care a aprobat și doi membri noi.

În Spania, șefii de state și guverne au decis că NATO nu poate fi atrasă în război, dar că trebuie să întărească Ucraina. Primul care face asta este Boris Johnson. Trimite la Kiev arme în valoare de 1,2 miliarde dolari și antrenează pe pământ britanic sute de artileriști ucraineni. Premierul britanic și-a îndemnat colegii să bage mâna adânc în buzunar pentru a sprijini Ucraina.

Recomandări

IOHANNIS: NU E VINA NIMĂNUI
CUM TE AFECTEAZĂ CLIMA
CE RATING DĂ FITCH?
CARE-I MODA ÎN 2025?
UNDE FACI COWORKING?
CARE-I TRENDUL PE TIKTOK?

Pe teren, lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. Șefa serviciilor de informații americane susține că Putin nu și-a schimbat planul. Vrea în continuare să ocupe o bucată cât mai mare din Ucraina. Asta înseamnă că războiul se poate lungi o perioadă lungă de timp. Analiza Statelor Unite este că Putin are ambiții mari, dar armata lui nu e în stare să le satisfacă.