• Speculații despre starae de sănătate a liderului nord coreean, Kim Jong-un, după ce au apărut mai multe îmagini în care pare că a pierdut în greutate
  • Kim Jong-un pare vizibil mai slab în imaginile publicate sâmbătă de mass-media de stat
  • Un analist crede că liderul a slăbit pentru a-și îmbunătăți imaginea în stat, doarece țara se confruntă cu o criză de alimente

Apar speculații despre starea de sănătate a liderului nord-coreean, Kim Jong-un, după ce au apărut mai multe îmagini în care pare că a pierdut în greutate, relatează The Guardian.

Kim Jong-un, al cărui aspect fizic a atras interesul global de când a devenit liderul Coreei de Nord în urmă cu aproape un deceniu, arăta vizibil mai slab în imaginile publicate sâmbătă de mass-media de stat, potrivit agenției de știri Yonhap din Coreea de Sud.

În imagini, Kim Jong-un se află la o întâlnire a partidului de la guvernare la sfârșitul săptămânii trecute, prima sa apariție publică din ultima lună. NK News a analizat imaginile și a spus că pare că liderul a pierdut „un număr semnificativ de kilograme”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Site-ul din Seul a publicat imagini cu Kim în care arată că liderul a strâns cureaua ceasului său preferat, în valoare de 12.000 de dolari. Kim, un fumător înrăit al cărui tată, Kim Jong-il, a murit din cauza unui atac de cord în decembrie 2011, s-a luptat cu starea lui de sănătate, care ar putea fi cauzată de greutate și stilul de viață. Serviciul de informații din Coreea de Sud le-a spus parlamentarilor anul trecut că se crede că Kim cântărește 140 kg și că a luat în greutate în medie 6 – 7 kg pe an de când a devenit președintele Coreei de Nord.

Un analist a declarat pentru NK News că este posibil ca liderul să fi decis să slăbească pentru a-și îmbunătăți imaginea percepută în Coreea. Țara se luptă cu lipsa de alimente și o criză economică declanșată de scăderea schimburilor comerciale cu China din timpul pandemiei, o serie de dezastre naturale și sancțiuni internaționale impuse ca răspuns la programele de rachete nucleare și balistice ale regimului.

Sănătatea lui Kim este o sursă frecventă de speculații. În 2014, nu a mai avut nicio apariție publică timp de aproape șase săptămâni, apoi fiind văzut cu un baston. Agenția de spionaj din Coreea de Sud a susținut că liderul a suferit o intervenție chirurgicală la gleznă.

O absență de trei săptămâni în primăvara anului trecut a stârnit zvonuri că ar fi grav bolnav după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale la inimă, unele rapoarte sugerând că a murit. O teorie mai plauzibilă – că pur și simplu se izolase cu familia lui ca măsură de precauție în timpul pandemiei – a apărut după ce a fost văzut, aparent, în stare bună.

Coreea de Nord continuă să susțină că nu a descoperit niciun caz de COVID-19 după ce a închis frontierele cu China și Rusia și a oprit călătoriile aeriene.