• Mihai Pacepa se afla în SUA, din 1978
  • Pacepa a fost ofiţerul cel mai mare în grad care a dezertat vreodată din Serviciile Secrete ale blocului sovietic
  • Fuga generalului Pacepa a reprezentat una din cele mai mari lovituri primite de Securitate în întreaga existenţă

Fostul șef adjunct al Departamentului de Informații Externe (DIE), Mihai Pacepa, a murit, după ce s-a infectat cu COVID-19. Informația a fost făcută publică de avocatul american Ronald J. Rychlak.

Într-un editorial publicat în The Epoch Times, Ronald J. Rychlak afirmă că fostul spion al lui Nicolae Ceaușesc a murit din cauza COVID-19.

Ronald J. Rychlak este fost agent CIA și coautor alături de Ion Mihai Pacepa al uneia dintre cărți „Dezinformarea”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Mihai Pacepa avea 92 de ani și locuia în Statele Unite ale Americii, țară care i-a oferit azil politic, încă din 1978, moment în care l-a fi trădat pe Nicolae Ceaușescu și ar fi ajuns să lucreze în serviciiile de spionaj de peste ocean.

Atât personalitratea sa, cât și moștenirea pe care o lasă sunt controversate. Sunt multe ipoteze ce-l vizează pe Mihai Pacepa, de la aceea că a fost agent american și până la aceea că a fost agent al Kremlinului. Mai este o variantă: aceea că Pacepa a fugit pentru că ar fi putut fi descoperit ca traficant. El aducea produse din Vest pentru cei din regimul comunist.

Fuga lui Pacepa a fost considerată un act de trădare și a fost condamnat la moarte. Ulterior, a fost reabilitat și pus în drepturi, iar bunurile i-au fost restituite”, a comentat, la Aleph News, Valeriu Șuhan.

Fuga generalului Pacepa a reprezentat una din cele mai mari lovituri primite de Securitate în întreaga existenţă. Adjunct al DIE, Pacepa a fost ofiţerul cel mai mare în grad care a dezertat vreodată din Serviciile Secrete ale blocului sovietic.

Fuga lui Pacepa a fost grăbită de bănuiala serviciilor române asupra jocului său dublu. Folosindu-se de o vizită la Bremen, unde trebuia să se întâlnească cu reprezentanţii companiei „Folkker”, împreună cu care România avea un proiect comun, Pacepa şi-a alertat contactele americane, care au trimis un avion special în RFG pentru a-l duce la Washington, unde a ajuns la 28 iulie 1978.

Știrea despre dezertarea lui a fost publicată mai întâi de „Die Welt” (8 august), fiind confirmată de Washington două zile mai târziu. Imaginea externă a lui Ceauşescu a fost foarte afectată. Faima lui de posibil succesor al lui Tito, ca lider al ţărilor nealiniate, a fost umbrită de dezvăluirile implicării în crime, şantaje, răpiri, tranzacţii cu droguri, vânzări de oameni.

Urmările fugii lui Pacepa au fost numeroase. La 5 septembrie 1978, ministrul de Interne, Teodor Coman, a fost eliberat din funcţie şi înlocuit cu George Homoşteanu, fost prim- secretar al judeţului Alba. Cu şase luni înainte Ceauşescu înlocuieşte de la conducerea DIE pe Nicolae Doicaru, cu Alexandru Stănescu. Tot acum, DIE fusese rebotezat în Departamentul General de Informaţii Externe (DGIE). În octombrie 1978, DGIE devine Centrul de Informaţii Externe (CIE), cu un nou şef, Romulus Dima. Doicaru trecuse la Ministerul Turismului.