Ministrul Sănătății Ioana Mihăilă a declarat, sâmbătă, în județul Giurgiu, că Spitalul Foișor a revenit la statutul non-Covid. Ministrul a anunțat finalizarea, săptămâna viitoare, a unui ordin care permite DSP-urilor să reavizeze spitalele, în funcție de incidență și număr de paturi ocupate.

„Săptămâna aceasta am avut discuții atât cu managerii spitalelor din țară, cât și cu DSP-urile, și am convenit un prim draft de modificare a ordinului de ministru, așa încât să stabilim niște criterii și niște trepte clare care, raportat la incidența din județul respectiv și raportat la numărul de paturi de Terapie Intensivă ocupate, să ne dea liniile și timpii în care putem să reducem numărul de paturi Covid și să creștem numărul de paturi pentru pacienții non-Covid”, a declarat Ioana Mihăilă.

Mihăilă a participat la Maratonul Vaccinării din localitatea Vedea

Ministrul Sănătății speră ca săptămâna viitoare să fie adoptat acest ordin, „așa încât DSP-urile să aibă baza legală să reavizeze spitalele pe noile condiții”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Ioana Mihăilă a anunțat că Spitalul Foișor a revenit la statutul non-Covid. „Foișorul a revenit la statutul non-Covid de săptămâna aceasta, a primit deja avizul DSP și pacientul care exista a fost menținut în izolator”, a mai spus Mihăilă.

Ministrul Sănătății a participat sâmbătă, în județul Giurgiu, la Maratonul Vaccinării din localitatea Vedea.