- Starea de alertă a fost prelungită cu alte 30 de zile, începând de mâine.
- Decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență a fost aprobată azi în ședința de Guvern.
- Nu vor fi restricții noi, însă nici măsuri de relaxare.
UPDATE 15:00. Guvernul a aprobat, în şedinţa extraordinară de marţi, prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă, începând de miercuri.
„Începând cu data de 13 ianuarie 2021 se prelungeşte cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul ţării, instituită prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, se arată în hotărârea Executivului.
În nota de fundamentare se precizează că, deşi în perioada 20 noiembrie – 29 decembrie tendinţa a fost descrescătoare, în ultimele 6 zile (01.01 – 06.01.2021) se înregistrează din nou o creştere a mediei zilnice a numărului de cazuri confirmate.
„În absenţa menţinerii unor măsuri de restricţie, este foarte probabilă continuarea trendului ascendent al numărului de cazuri noi. (…) Transmiterea comunitară a continuat, concluzionând că este necesară păstrarea sau chiar întărirea nivelului de conformare la măsurile de protecţie sanitară de către toate categoriile de populaţie şi restrângerea la minimum a cazurilor persoanelor care neglijează aceste măsuri”, se menţionează în nota de fundamentare.
Printre altele, starea de alertă prevede menţinerea obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, la locul de muncă, în spaţiile comerciale, precum şi în mijloacele de transport în comun, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, menţinerea testării săptămânale a personalului de îngrijire şi asistenţă, a personalului de specialitate şi auxiliar care îşi desfăşoară activitatea în centrele rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile, menţine interdicţiile privind organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise, menţinerea interdicţiei desfăşurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, etc.
Competiţiile sportive se pot desfăşura fără spectatori, cinematografele şi instituţiile de spectacole pot fi deschise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţe/localităţi este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi sunt închise la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori.
Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor şi rugăciunilor colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult cu respectarea regulilor de protecţie sanitară.
De asemenea, se menţine interdicţia organizării de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de luni hotărârea numărul 3, prin care propune prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și a măsurilor pentru prevenirea răspândirii infectării cu virusul SARS-CoV-2 aplicate până acum.
Printre altele, starea de alertă prevede menținerea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice, la locul de muncă, în spațiile comerciale, precum și în mijloacele de transport în comun, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, menținerea testării săptămânale a personalului de îngrijire şi asistență, a personalului de specialitate şi auxiliar care îşi desfăşoară activitatea în centrele rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile, menține interdicțiile privind organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise, menținerea interdicției desfășurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, etc.
Competițiile sportive se pot desfășura fără spectatori, cinematografele și instituțiile de spectacole pot fi deschise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județe/localități este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și sunt închise la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.
Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se desfășoară în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară.
De asemenea, se propune menținerea interdicției organizării de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente.
Autoritățile propun menținerea închiderii temporare, totale sau parțiale, a următoarelor puncte de trecere a frontierei de stat: la frontiera româno-ungară: Carei, județul Satu Mare, la frontiera româno-bulgară: Lipnița, județul Constanța, Dobromir, județul Constanța și Bechet, județul Dolj (cu excepția traficului de marfă), la frontiera româno-ucraineană: Isaccea, județul Tulcea (cu excepția
traficului de marfă), la frontiera României cu Republica Moldova: Rădăuți-Prut, județul Botoșani, la frontiera româno-sârbă: Moldova Nouă, județul Caraș-Severin, Vălcani, județul Timiș, Stamora-Moravița, județul Timiș – feroviar (cu excepția traficului de marfă), Lunga, județul Timiș și Foeni, județul Timiș.