- În România starea de alertă se prelungește cu încă 30 de zile.
- Regulile de securitate sanitară nu se schimbă.
- „Nu se modifică nimic, lucrurile rămân așa cum au fost prezentate până acum”, a spus Florin Cîțu, după ședința de guvern de joi.
Starea de alertă a fost prelungită cu 30 de zile, joi, în urma unei decizii a Guvernului.
Măsura a fost luată după o ședință de lucru cu CNSU, la sediul guvernului, a anunțat premierul Florin Cîțu.
”În ședința de guvern de astăzi am decis prelungirea stării de alertă. Nu se modifică nimic, lucrurile rămân așa cum au fost prezentate până acum”, a spus Florin Cîțu, după ședința de guvern de joi.
Ultima dată starea de alertă a fost prelungită în 12 iulie.