• Abaterile financiar contabile estimate pentru perioada stării de urgenţă, în gestionarea resurselor publice, sunt de 659 de milioane de lei
  • Prejudiciile sunt de 38,3 milioane de lei

Abaterile financiar contabile estimate pentru perioada stării de urgenţă, în gestionarea resurselor publice, sunt de 659 de milioane de lei, în timp ce prejudiciile sunt de 38,3 milioane de lei, anunţă Curtea de Conturi, care a întocmit un raport special.

Curtea de Conturi a înaintat Parlamentului României Raportul special privind gestionarea resurselor publice în perioada stării de urgenţă. Documentul aprobat de Plenul Curţii prin Hotărârea nr. 387/2020 are la bază un control amplu, desfăşurat în perioada mai-iulie 2020, la 949 de entităţi din administraţia publică centrală şi locală. Pentru a răspunde eficient şi rapid solicitării Parlamentului, instituţia supremă de audit a mobilizat peste 700 de auditori publici externi.

Cheltuielile realizate pentru combaterea pandemiei, până la 30 iunie 2020, de la bugetul de stat, bugetele locale şi bugetul asigurărilor de şomaj se ridică la 5 miliarde de lei. Din această sumă, 73% reprezintă plata indemnizaţiei acordate pe perioada suspendării contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului (3,69 miliarde de lei), 13% sunt indemnizaţiile acordate altor categorii de personal ale căror activităţi au fost întrerupte ori s-au derulat la un nivel foarte scăzut (662 de milioane de lei), iar 5,3% vizează cheltuielile privind stocurile de urgenţă medicală (266 de milioane de lei). Restul fondurilor s-au alocat pentru stimulentul de risc şi alte cheltuieli specifice perioadei de urgenţă.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

La finanţarea publică a cheltuielilor destinate prevenirii şi combaterii pandemiei se adaugă donaţiile şi sponsorizările, în bani sau în natură, primite de instituţiile publice. Astfel, entităţile auditate de Curtea de Conturi au primit şi înregistrat donaţii şi sponsorizări în valoare de 214,7 milioane de lei (44,4 milioane de euro).

La baza selecţiei entităţilor auditate au stat sumele alocate de la bugetele centrale şi locale pentru gestionarea stării de urgenţă, respectiv sumele utilizate, pe sursele de finanţare şi pe destinaţii. Astfel, au fost selectate acele autorităţi care au primit sume importante de la aceste bugete, dar şi cele care au primit responsabilităţi şi atribuţii suplimentare în situaţia de urgenţă. Nu în ultimul rând, în procesul de selecţie au fost extrem de relevante achiziţiile realizate, după tipul şi valoarea acestora, specifice situaţiei de urgenţă.

Impactul financiar estimat de auditori în urma acţiunilor de control este compus din venituri suplimentare, prejudicii şi abateri financiar contabile. Astfel, veniturile suplimentare estimate se ridică la 647 de mii de lei. Abaterile financiar contabile estimate pentru perioada supusă controlului sunt de 659 de milioane de lei, în timp ce prejudiciile sunt de 38,3 milioane de lei.

Documentul prezintă şi o serie de exemple de bune practici ale entităţilor publice care au gestionat optim resursele puse la dispoziţie în perioada stării de urgenţă.

”Curtea de Conturi a României, ca instituţie supremă de audit, şi-a propus să ofere o analiză obiectivă a felului în care au fost gestionate resursele publice în perioada stării de urgenţă şi să sprijine instituţiile publice în a-şi crea mecanisme eficiente de răspuns la criză. Raportul este rezultatul unui efort susţinut la nivelul tuturor structurilor Curţii de Conturi, ţinând cont de context, de restricţiile inerente aduse de pandemie, de la ajustarea programului anual de acţiuni, până la adaptarea modului de lucru care a obligat la distanţare fizică. În toate acţiunile noastre am urmărit să nu compromitem eforturile publice comune de răspuns la criza Covid-19. Ne dorim ca recomandările cuprinse în raport să reprezinte o oportunitate pentru autorităţi de a îmbunătăţi procedurile specifice unei situaţii de criză, cu impact direct asupra modului de gestionare a banului public”, a declarat Mihai Busuioc, preşedintele Curţii de Conturi a României.