• Medicul Cătălin Denciu a fost testat pozitiv la SARS CoV-2 la Spitalul Floreasca
  • Medicul erou a fost transferat în Belgia cu arsuri pe 75% din corp și Covid-19
  • Cătălin Denciu a fost infectat cu SARS Cov-2 și în primăvară și a donat plasmă

UPDATE 12.50

Spitalul din Belgia unde este internat Cătălin Denciu a oferit un punct de vedere asupra situației, la solicitarea Aleph News.

„Sâmbătă, 14 noiembrie 2020, Ludivine Dedonder, ministrul Apărării, a autorizat Armata să aibă grijă de doctorul român care a fost rănit în incendiu.

Recomandări

CE VEZI ÎN ITALIA
CÂNȚI, DECI EȘTI BINE
AMENINȚĂRI DIN 2013
CANDIDATUL COALIȚIEI
UK STĂ RĂU LA ECONOMIE
UNDE SCHIEZI?

Imediat după transferul său în Belgia, doctorul a fost internat la centrul de arși de la Spitalul Militar Regisna Astrid, renumit pentru tratarea unor astfel de cazuri.

Starea de sănătate a pacientului rămâne gravă.

Intervenția Armatei Belgiene, după apelul României, este un răspuns de solidaritate pentru un partener. Solidaritatea este o valoare importantă pentru noi și este exprimată în funcție de capacități.

Din motive de confidențialitate, nu vă putem oferi mai multe detalii despre starea pacientului.

Mulțumim pentru înțelegere”.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Starea de sănătate a medicului Cătălin Denciu este mai gravă decât ştiam. Iniţial am aflat că are arsuri pe 40% din supraţa corpului. Ministrul Nelu Tătaru a spus că, în urma evaluării de la Spitalul Floreasca s-a stabilit că avea arsuri de gradul doi şi trei pe 70-75% din corp şi era şi infectat cu noul coronavirus.

Cum este posibil aşa ceva? Nu există un protocol de testare periodică a cadrelor medicale, deşi lucrul ăsta a fost cerut de la începutul epidemiei.
Sunt testaţi doar cei care au simptome sau au intrat în contact cu un pacient infectat.

Din punct de vedere medical au fost oameni infectaţi şi două-trei luni, dar asta nu înseamnă că erau bolnavi sau contagioşi.

În cazul medicului Cătălin au trecut însă aproape opt luni de la momentul în care a fost testat prima oară pozitiv.

Acum, după atâta timp poate fi un caz de reinfectare. Ceea ce nu ştim este dacă familia medicului este în izloare și dacă s-a făcut o anchetă epidemiologică în spital.

Directorul demisionar Lucian Micu ne-a spus că nu a fost oficial înștiințat de acest lucru. Știm însă că medicului Cătălin Denciu i s-a făcut dializă. Astăzi va fi scanat pentru a se stabili profunzimea rănilor pe care le-a suferit. Este tratat ca un bolnav ars grav și nu de coronavirus.

Nelu Tătaru: ”La Floreasca s-a făcut un test Real Time PCR pozitiv. El a suferit de infecţie cu SARS-CoV-2 în martie-aprilie, a avut şi un titru de anticorpi important, fiind şi donator de plasmă în repetate rânduri. Rămâne reevaluarea care se face în Belgia inclusiv pentru infecţie cu SARS-CoV-2, să avem ca răspuns dat de zilele următoare.”