alephnews Vezi versiunea web

Statele baltice apelează la sprijinul UE în contextul amenințărilor cu atacuri rusești: „Cerem Rusiei să înceteze imediat aceste acțiuni provocatoare”

Vieru Beatrice · 20 mai 2026, 16:15

Statele baltice apelează la sprijinul UE în contextul amenințărilor cu atacuri rusești: „Cerem Rusiei să înceteze imediat aceste acțiuni provocatoare”

Politicieni din Estonia, Letonia și Lituania au cerut pe 20 mai conducerii UE să condamne cu fermitate Rusia pentru amenințările sale de a folosi forța militară și să arate solidaritate cu cele trei țări, într-o scrisoare deschisă la care a putut avea acces The Kyiv Independent.

Parlamentarii au solicitat conducerii UE să condamne public amenințările Rusiei, după ce oficialii ruși au acuzat în mod nefondat Letonia că ar fi permis Ucrainei să utilizeze spațiul său aerian pentru atacuri asupra teritoriului rus. În urma acestor acuzații, mai mulți oficiali ruși au lansat amenințări privind posibile atacuri asupra unor ținte guvernamentale din statele baltice.

„Trebuie să fie clar că niciun stat membru al UE nu poate fi amenințat”, se arată în scrisoare, în care se cere și respingerea fermă, în numele Uniunii Europene, a acuzațiilor Moscovei, precum și încetarea imediată a acestor „acțiuni provocatoare”.

Semnatarii mai solicită Comisiei Europene sprijin pentru consolidarea controlului și supravegherii spațiului aerian al statelor baltice, inclusiv pentru prevenirea incursiunilor de drone care ar putea proveni dinspre teritoriul rus.

Reacțiile de la Bruxelles au subliniat gravitatea situației. Purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Anitta Hipper, a calificat amenințările drept „inacceptabile”, adăugând că responsabilitatea pentru incidentele aeriene revine Rusiei, în contextul războiului din Ucraina.

Un alt purtător de cuvânt al Comisiei, Thomas Regnier, a precizat că identificarea și gestionarea acestor amenințări ține în primul rând de autoritățile naționale, dar a evidențiat și necesitatea unor inițiative europene comune, precum apărarea anti-drone și consolidarea apărării aeriene. Totodată, Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis ulterior că UE va continua să întărească securitatea flancului estic, calificând amenințările Moscovei drept „inacceptabile”.

În paralel, statele baltice au raportat o creștere a incidentelor cu drone și obiecte neidentificate, care au dus în unele cazuri la închiderea temporară a spațiului aerian și a aeroporturilor. Un incident recent a implicat și un avion NATO care a doborât o dronă care a intrat în spațiul aerian estonian pe 18 mai, existând suspiciuni că aceasta ar fi putut fi deviată prin bruiaj.

Tot astăzi, autoritățile lituaniene au emis alerte prin care au îndemnat populația să se adăpostească, în urma unei noi incursiuni aeriene.