• SUA şi China sunt de acord să coopereze urgent în ceea ce priveşte criza climatică
  • Statele Unite şi China sunt cei mai mari poluatori cu carbon din lume
  • Înţelegerea vine înaintea summitului online pe teme de mediu, organizat de Joe Biden

SUA şi China s-au înţeles să colaboreze în criza climatică. Acordul a fost încheiat la Shanghai de trimisul special pentru climă, John Kerry şi omologul chinez. Două zile au durat negocierile.

Fostul secretar de stat american, Kerry, a transmis Chinei că trebuie să reducă nivelul de folosire a cărbunele. Oficialii au ajuns şi la un consens privind reducerea emisiilor de carbon. Statele Unite şi China sunt cei mai mari poluatori din lume. China îşi asumă că va fi neutră în carbon până în 2060 şi îşi propune să atingă un nivel maxim al emisiilor sale până în 2030.

„China este cel mai mare consumator de cărbune din lume. Trebuie să se mişte. Acum a făcut unele lucruri. China a avut o desfăşurare uimitoare de surse regenerabile”, a declarat John Kerry.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Kerry a vorbit şi despre planul Japoniei de evacuare a apei radioactive la Fukushima. Sua nu poate interveni, dar are încredere că Japonia şi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică vor lua măsuri transparente.