• Stațiunea Mamaia își caută logo-ul și sloganul.
  • Au început înscrierile la concursul național de soluții creative.
  • Peste 80 de agenții de design și freelanceri au intrat în competiție.

La mare, la soare, brand-urile au valoare. De aceea, în ultimul an, Mamaia și-a schimbat logo-ul și sloganul de două ori. În speranța că a treia oară-i cu noroc, Organizaţia de Management a Destinaţiei Mamaia Constanţa dă startul înscrierilor la concursul pentru noile logo-uri ale stațiunii.

S-au înregistrat deja 86 de agenţii de design şi freelanceri. În prima etapă, doar juriul va alege 10 nominalizări, iar în cea de-a doua, se vor lua în calcul și voturile din online. Vor fi selectate 3 propuneri finaliste și verdictul va fi dat cu 40% pondere vot public şi 60% pondere a votului juriului.
Până va avea logo nou Mamaia, imnul rămâne același.

Organizaţia de Management al Destinaţiei (OMD) Mamaia Constanţa a anunţat, marţi, că etapa de înscrieri a concursului naţional de soluţii creative pentru noile logo şi slogan ale destinaţiei turistice Mamaia s-a încheiat, cu 86 de înscrieri, dintre care 22 de agenţii de design şi publicitate, iar restul sunt freelanceri. „În următoarea perioadă urmează validarea tehnică, apoi votul juriului şi selecţia celor 10 nominalizări pentru etapa votului. Acestea vor fi anunţate public în data de 12 februarie, urmând ca ulterior să fie supuse unei noi etape de jurizare”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de OMD Mamaia – Constanţa.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În următoarea etapă, pentru cele 10 propuneri selectate de juriu va exista un vot public desfăşurat online pe platforma www.concurslogomamaia.ro, fiecare vizitator putând vota o singură propunere de logo şi slogan, în funcţie de preferinţă.

„Selecţia finală a celor 3 propuneri finaliste se va face luând în considerare 40% pondere vot public şi 60% pondere a votului juriului”, a declarat preşedintele OMD Mamaia – Constanţa, George Măndilă.

Citește și