alephnews Vezi versiunea web

Statul va stimula economia românească cu o sumă ce reprezintă peste 7% din PIB. Cum se împart banii

Abaluta Ana Maria · 4 oct. 2020, 16:35

Statul va stimula economia românească cu o sumă ce reprezintă peste 7% din PIB. Cum se împart banii

Economia, zdruncinată puternic de pandemie, va fi susținută cu 34,5 miliarde de lei, a scris Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, pe Facebook.

Suma reprezintă peste 7% din PIB și se împarte în mai multe direcții, printre care măsuri fiscale, investiții și cheltuieli directe cu COVID-19.

“Acest program masiv de stimulare a economiei a stopat declinul economiei în 2020 și garantează o creștere economică puternică în 2021”, a scris Cîțu.

Pe de altă parte, în primele 8 luni ale anului, deficitul bugetar s-a adâncit și a ajuns la 5% din PIB, adică aproape 55 de miliarde de lei.