Guvernarea prin rotaţie este ca la periniţă, declară deputatul USR Stelian Ion. Reforma justiţiei va fi o spoială pe un gard ruginit, mai spune fostul ministru de resort.

„Dincolo de persoana domnului Ciucă cu privire la care ne-am exprimat deja punctul de vedere, nu putem decât să constatăm că a mai fost o asemenea propunere, că această criză putea fi rezolvată, noi spusesem la momentul respectiv că-l putem susţine pe Nicolae Ciucă drept premier. Trăgând linie, după o criză prelungită cauzată de ambiţiile lui Florin Cîţu şi ale echipei câştigătoare, să spun aşa, tragem linie şi ce vedem: domnul preşedinte Klaus Iohannis a preferat o alianţă cu PSD-ul unei alianţe cu USR, chiar în condiţiile în care PNL a avut de pierdut, pentru că iată, nu o să fie prim-ministru Florin Cîţu, dar mai pierd şi nişte ministere. E ceva de noaptea minţii. Ori e o lipsă de strategie, de inteligenţă politică crasă ori este vorba de ticăloşie ori e o combinare a celor două (…). E o mare trădare din partea preşedintelui Klaus Iohannis”, afirmă la RFI Stelian Ion, după ce PNL a decis să-l propună pe Nicolae Ciucă premier.

Deputatul USR critică ideea premierului prin rotaţie în Guvernul PNL-PSD.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Aş vrea să fac referire şi la acea rotativă, de parcă ne-am afla la periniţă, aşa, să guvernezi prin rotaţie, asta este o aberaţie colosală, care nu e permisă de Constituţia României. În momentul în care vii în Parlament, cerând un vot de încredere, acel vot de încredere se dă necondiţionat sau condiţionat de îndeplinirea unor reforme din programul de guvernare, nu se dă cu termen de expirare, adică am încredere în premierul X şi în aceşti miniştri doar până la nu ştiu ce dată, la miezul nopţii, după care expiră încrederea şi venim cu alt premier, asta-i o joacă de copii în care ne aruncă aventuros şi Klaus Iohannis şi cei pe care îi comandă”, adaugă Stelian Ion.

El afirmă că reforma justiţiei în Guvernul PNL-PSD ar putea fi mai degrabă o „spoială”.

„Pe partea de justiţie, culmea, aici e un paradox, culmea, vine PSD-ul acum să facă reforma justiţiei! Asta nu e credibil şi nu se va întâmpla. Cel mult, ar putea să dea o spoială peste un gard ruginit şi să spună că asta e marea reformă”, conchide Ion.