• Jens Stoltenberg, a condamnat ferm atacul terorist comis în zona Aeroportului din Kabul.
  • Două explozii au avut loc la Punctul de acces „Abbey” al Aeroportului internaţional din Kabul și la Hotelul Baron.

Jens Stoltenberg, secretar general al Alianței Nord-Atlantice, a condamnat joi seară cu vehemență atacul terorist din zona aeroportului din Kabul, precizând că principala prioritate pentru statele membre NATO este evacuarea civililor care doresc să părăsescă Afganistanul.

„Condamn puternic oribilul atac terorist produs în zona Aeroportului din Kabul. Gândurile mele sunt la persoanele afectate şi la cei apropiaţi lor”, a declarat Jens Stoltenberg, prin Twitter.

„Prioritatea noastră rămâne să evacuăm cât mai mulţi oameni spre zone sigure cât mai rapid posibil”, a precizat secretarul general NATO.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Două explozii au avut loc, joi după-amiază, la Punctul de acces „Abbey” al Aeroportului internaţional din Kabul şi la Hotelul Baron, situat în apropiere. Atacurile teroriste s-au produs în timp ce mii de persoane aşteaptă să fie evacuate din Afganistan. Bilanţul preliminar al atentatelor este de 13 morţi şi 15 răniţi. Statele Unite suspectează că atentatul a fost comis de reţeaua teroristă Stat Islamic.