• Guvernul brazilian a permis intenționat răspândirea coronavirusului. Asta susține un studiu universitar
  • Centrul de Cercetare în Dreptul Sănătății Publice de la Universitatea din Sao Paulo și Conectas Direitos Humanos au realizat cercetări pentru a susține acuzațiile
  • Printre acuzațiile aduse președintelui brazilian se numără genocidul și alte crime împotriva umanității, dar și transmiterea virusului

Guvernul brazilian a permis intenționat răspândirea coronavirusului. Asta susține un studiu universitar, așa cum relatează The Mirror.

Președintele Jair Bolsonaro și apropiații săi sunt acuzați că au vrut să infecteze populația Braziliei cu Covid-19. În țara sud-americană numărul de morți din cauza pandemiei a trecut de 222.000 și este în continuă creștere.

Centrul de Cercetare în Dreptul Sănătății Publice de la Universitatea din Sao Paulo și Conectas Direitos Humanos au realizat cercetări pentru a susține acuzațiile. Academicii au acumulat date încă din primăvara anului trecut, iar descoperirile lor au apărut în ziarul spaniol El Pais.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Una dintre lucrările universității afirmă: „Cercetările noastre au relevat existența unei strategii instituționale, promovată de guvernul federal, care urmărește intenționat să asigure răspândirea virusului. Rezultatele disipează interpretarea persistentă a faptului că a existat incompetență și neglijență din partea guvernului federal în gestionarea pandemiei. Dimpotrivă, sistematizarea datelor, deși incompletă din cauza lipsei de spațiu pentru publicarea atâtor evenimente, relevă angajamentul și eficiența guvernului în favoarea răspândirii pe scară largă a virusului pe teritoriul brazilian, declarat clar ca având obiectivul reluării activității economice cât mai curând posibil și cu orice preț.”

Datele, prezentate de Deisy Ventura, unul dintre cei mai respectați cărturari din domeniul juridic din Brazilia, au arătat că „majoritatea deceselor ar fi fost evitabile cu o strategie de limitare a bolii și aceasta constituie o încălcare fără precedent a drepturilor brazilienilor la viață și sănătate.”

Un „Trump” sud-american

Jair Bolsanaro, președintele Braziliei, se confruntă cu o presiune intensă în acest moment. Peste 60 de cereri de punere sub acuzare a președintelui au fost prezentate președintelui Camerei Deputaților, Rodrigo Maia. Cel puțin trei dintre acestea au fost trimise către Curtea Penală Internațională.

Printre acuzațiile aduse președintelui brazilian se numără genocidul și alte crime împotriva umanității, legate în mod direct de acțiunile lui și ale membrilor guvernului sau transmiterea virusului.

Președintele a disprețuit în repetate rânduri realitatea pandemiei globale cu declarații incendiare, inclusiv una din 17 martie anul trecut, când a spus: „Partea greșită din toată situația este isteria, acționând ca și cum este sfârșitul lumii . O națiune precum Brazilia va scăpa de ea numai atunci când un anumit număr de oameni se infectează și creează anticorpi.”

Întrebat care este motivul pentru care numărul morților din Brazilia îl depășește pe cel al Chinei, el a spus în aprilie: „Și ce? Numele meu de familie poate fi Mesia, dar nu fac miracole”.

În noiembrie, când majoritatea oamenilor erau deja convinși de veridicitatea acestui virus și de pericolele lui, președintele brazilian a spus: „Totul acum este pandemie în sus, pandemie în jos. Asta trebuie să înceteze. Îmi pare rău pentru morți, chiar îmi pare. Dar vom muri cu toții într-o zi. Nu are rost să încercăm să scăpăm de realitate. Nu mai putem fi o țară de fetițe, pe bune.”

Pe lângă aceste lucruri, campania de vaccinare din Brazilia este cu mult în spatele vecinilor săi din America de Sud, chiar dacă au și un imn dedicat acestei campanii.