• Persoanele care s-au vindecat de Covid-19 vor fi reinfectate, în mod deliberat, într-un prim studiu de acest tip derulat de Universitatea Oxford.
  • Universitatea Oxford caută 64 de voluntari sănătoși, infectați anterior cu Covid, cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani.
  • Participanții vor fi infectați cu tulpina originală, cea din Wuhan.

Cercetătorii de la Universitatea Oxford, din Marea Britanie, vor să demareze un studiu surprinzător. Astfel, persoanele care s-au vindecat de coronavirus vor fi reinfectate, în mod deliberat, în cadrul unui prim studiu care ar putea fi benefic pentru a dezvolta vaccinuri mai eficiente împotriva Covid-19.

Potrivit Bloomberg, cercetătorii caută 64 de voluntari sănătoși, infectați anterior cu Covid, cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, care să fie studiați în condiții controlate și în carantină timp de cel puțin 17 zile, a transmis Universitatea Oxford. Doritorii vor fi infectați cu tulpina orginală din Wuhan (China) și vor fi urmăriți vreme de un an.

Datele inițiale din studiul Oxford ar trebui să fie disponibile în câteva luni, ajutând dezvoltatorii de vaccinuri să analizeze nivelurile și tipurile de imunitate necesare pentru a preveni reinfectarea și cât timp persistă protecția împotriva virusului SARS-CoV-2. Acest studiu este văzut ca fiind unul deosebit de util pentru a răspunde la întrebări de acest gen, deoarece permite oamenilor de știință să examineze detaliile despre modul în care corpul se confruntă cu virusul și invers.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Ce beneficii ar aduce studiul Oxford

Un studiu recent a indicat că până la 10% dintre tinerii adulți infectați anterior s-au reinfectat. Recent, CEO-ul Pfizer a transmis că va fi nevoie și de o a treia doză a vaccinului pentru a menține imunitatea oferită prin primele două doze ale serului companiei.

Studiul Oxford „are potențialul de a ne transforma înțelegerea oferind date de înaltă calitate cu privire la modul în care sistemul nostru imunitar răspunde la o a doua infecție”, a spus Shobana Balasingam, consilier de cercetare la Wellcome Trust. Descoperirile ar putea „informa nu doar dezvoltarea vaccinului, ci și cercetarea asupra gamei de tratamente eficiente care sunt, de asemenea, necesare în mod urgent”.

Studiul a atras și primele critici

Un astfel de studiu a fost finanțat de Guvernul britanic cu 46,3 milioane de dolari, iar primii voluntari din procesul de reinfectare au părăsit carantina la finalul lunii martie.

Evident, acest studiu a atras și critici, însă cercetătorii de la Oxford au spus că cei înscriși vor fi în siguranță și că reinfectarea nu le ve pune viața în pericol.

Participanții care dezvoltă simptome Covid vor fi tratați cu un medicament anticorp de la Regeneron Pharmaceuticals Inc., care a fost aprobat de autoritățile de reglementare din SUA. Subiecții vor fi eliberați din unitatea de carantină numai atunci când nu mai sunt infectați și nu riscă să îi infecteze pe alții, a mai transmis Universitatea Oxford.