• Statele Unite marchează două decenii de la atentatele din 11 septembrie 2001.
  • Joseph Biden urmează să se deplaseze sâmbătă la cele trei locuri ale atacurilor.
  • George W. Bush, care era liderul SUA atunci, se va deplasa la memorialul din Pennsylvania.
  • Barack Obama, se va afla și el în zona WTC din New York.
  • Între timp Donald Trump se pregătește să comenteze un meci de box.

Statele Unite marchează două decenii de la atentatele din 11 septembrie 2001, dar comemorarea este umbrită de retragerea trupelor din Afganistan, în contextul în care au revenit la putere forțele islamiste care le-au oferit susținere autorilor atacurilor teroriste, notează agenția Associated Press.

„În urmă cu 20 de ani, ziua de 11 septembrie începea ca o simplă dată din calendar. Însă, până la sfârșitul zilei, devenea 11 Septembrie, începutul brusc al unei noi ere a terorismului, războiului, politicii, patriotismului şi tragediei”, comentează agenţia Associated Press.

„Statele Unite marchează sâmbătă aniversarea atentatelor sub semnul pandemiei şi în umbra retragerii controversate din Afganistan, țară care a ajuns sub conducerea aceluiași regim islamist care le-a oferit adăpost organizatorilor atacurilor din 2001”, notează Associated Press.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Este o situație dificilă, dat fiind că am fi sperat că acum ar fi un moment diferit, o lume diferită. Dar, uneori, istoria începe să se repete şi nu în cele mai bune moduri”, afirmă Thea Trinidad, care şi-a pierdut tatăl în atacuri şi care va participa la ceremonia comemorativă de la New York.

Biden se va deplasa la toate cele trei locuri alte atentatelor

Președintele SUA, Joseph Biden urmează să se deplaseze sâmbătă la cele trei locuri ale atacurilor: în zona World Trade Center din New York, la sediul Pentagonului şi în Shanksville, Pennsylvania.

Într-o înregistrare video difuzată vineri, președintele SUA a omagiat pierderile suferite pe 11 septembrie 2001. „Copiii au crescut fără părinți, iar părinții au suferit fără copii”, a declarat Biden, prieten din copilărie cu tatăl unei victime din 11 septembrie, Davis Grier Sezna jr.

Liderul de la Casa Albă a notat că „principala lecție” de la 11 septembrie este că, „în momentele vulnerabile, unitatea este cea mai mare forță”.

Fostul președinte George W. Bush, care era liderul SUA pe 11 septembrie 2001, se va deplasa la memorialul din Pennsylvania, iar succesorul acestuia, Barack Obama, în zona WTC din New York. Fostul președinte Donald Trump se va afla la New York, dar va comenta şi un meci de box în Florida, în cursul serii.

La două decenii după ce a participat la trierea victimelor de la Pentagon, colonelul în retragere Malcolm Bruce Westcott este întristat şi frustrat de amenințarea continuă a terorismului. „Am simțit permanent că generația mea, colegii mei militari, se vor ocupa de această problemă, fără a o pasa altcuiva. Dar am pasat-o altcuiva”, afirmă Westcott.

Atacurile de la 11 septembrie 2001, atribuite rețelei teroriste Al-Qaida, au vizat complexul World Trade Center din New York şi sediul Pentagonului. Unul dintre avioanele deturnate de teroriști s-a prăbușit în statul Pennsylvania. Bilanțul atentatelor a fost de 2.977 de morți şi 25.000 de râniți. Atacurile au fost comise de 19 teroriști sinucigași.