• Testarea unei rachete intercontinentale de tip „Minuteman III„, programată peste câteva zile, a fost anulată.
  • Purtătorul de cuvânt al Pentagonului a declarat că decizia a fost luată ţinând cont de „tensiunile intense” generate de invazia rusă.
  • În acest fel, se demonstrează că Washingtonul este o „putere nucleară responsabilă„.

John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, a declarat că testarea unei rachete intercontinentale de tip „Minuteman III„, programată peste câteva zile, a fost anulată de către SUA.

Pentru a demonstra că nu avem nicio intenţie de a ne implica în acţiuni care ar putea fi înţelese sau interpretate greşit, secretarul Apărării a ordonat ca testul cu rachetă balistică intercontinentală, programat săptămâna aceasta, să fie amânat„, a declarat John Kirby.

Oficialul american a declarat că decizia a fost luată ţinând cont de „tensiunile intense” generate de invazia rusă în Ucraina şi pentru a demonstra că Washingtonul este o „putere nucleară responsabilă„.

Recomandări

UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Nu este vorba despre un pas înapoi în capacitatea noastră de reacţie, iar acest lucru nu implică nici că vom anula neapărat alte activităţi de rutină destinate asigurării unor capabilităţi nucleare credibile. Aşa cum am mai spus, rămânem încrezători în poziţia noastră strategică, iar abilitatea noastră de a ne apăra ţara, aliaţii şi partenerii rămâne intactă şi pregătită„, a subliniat John Kirby.

200 de rachete au fost livrate Ucrainei de către SUA

SUA au livrat sute de rachete antiaeriene Stinger Ucrainei, ca parte a pachetului de ajutor de 350 de milioane de dolari pe care administrația Joe Biden l-a anunțat săptămâna trecută, potrivit NBC News. Rachetele ar putea fi folosite pentru a doborî elicopterele rusești în lupta de pe teritoriul ucrainean. Oficialii Congresului au declarat pentru NBC că SUA au livrat luni peste 200 de rachete.

Pachetul include, de asemenea, rachete antitanc Javelin și muniție, armamente cu care guvernul ucrainean a spus că trebuie să lupte împotriva avansării armatei ruse.

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat vineri că a autorizat Departamentul Apărării să trimită Ucrainei un ajutor militar în valoare de 350 de milioane de dolari „pentru a o ajuta să se apere de războiul neprovocat și nejustificat al Rusiei”.