• Statele Unite au desfășurat un atac aerian în Siria
  • Bombardamentul asupra grupării Al-Bukamal a avut loc în zona frontierei sirio-irakiene
  • În urma atacului aerian o persoană și-a pierdut viața și mai multe au fost rănite
  • În atacul aerian au fost utilizate avioanele de luptă americane F15

Statele Unite au atacat, în cursul nopţii de joi spre vineri, poziţii militare din Siria ale unor grupuri islamiste pro iraniene, ca reacţie la atacurile cu rachete care au vizat obiective americane din Irak, notează Reuters.

Acestea sunt primele raiduri aeriene efectuate de Statele Unite în Siria de la începutul mandatului preşedintelui Joseph Biden.

Departamentul american al Apărării a comunicat că bombardamentele sunt o reacţie la atacurile cu rachete care au vizat în ultimele săptămâni obiective americane din Irak.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

UPDATE 04:00

Un oficial american anonim a declarat, conform Reuters, că „aceste atacuri au fost menite să trimită un semnal că, în timp ce Statele Unite doreau să pedepsească grupurile extremiste, nu se vrea ca situația să se transforme într-un conflict mai mare.”

UPDATE 03:45

În atacul aerian au fost utilizate avioanele de luptă americane F15. Ținta se afla la granița Irak-Siria. Un punct cheie de trecere pentru luptătorii iranieni susținuți în Irak. Rusia este cea care controlează spațiul aerian din acea regiune”, a declarat un oficial american, potrivit Reuters.

UPDATE: 03:30

Departamentul american al Apărării a comunicat că bombardamentele sunt o reacţie la atacurile cu rachete care au vizat în ultimele săptămâni obiective americane din Irak.

„Raidurile aeriene au distrus mai multe pozţii situate la un punct de control utilizat de grupuri militante susţinute de Iran, inclusiv Kait’ib Hezbollah şi Kait’ib Sayyid al Shuhada. Această ripostă militară proporţionată a fost efectuată alături de măsuri diplomatice, inclusiv consultări cu parteneri din coaliţie, a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

„Operaţiunea transmite un mesaj clar: preşedintele Biden va acţiona pentru protejarea personalului militar american. În acelaşi timp, am acţionat în mod deliberat pentru a reduce tensiunile în estul Siriei şi Irak”, a subliniat John Kirby, citat de agenţia Associated Press şi de postul CNN.

În ultimele două săptămâni, obiective americane din Irak, inclusiv Ambasada SUA din Bagdad, au fost vizate de atacuri cu rachete, atribuite unor grupuri islamiste proiraniene. Un civil american a fost ucis, iar alţii au fost răniţi în atacuri.

Bombardamentele americane intervin în contextul în care Statele Unite şi Iranul depunn eforturi pentru relansarea negocierilor pe tema Acordului nuclear iranian.

Unde a avut loc atacul

Bombardamentul asupra grupării Al-Bukamal a avut loc în zona frontierei sirio-irakiene. Atacul aerian a vizat mai multe camioane care aparțineau forțelor miliției susținute de iranieni.

Se crede că locația era utilizată în operațiunile de contrabandă cu arme a grupurilor extremiste.

Potrivit informațiilor transmise de presa siriană, în urma atacului aerian o persoană și-a pierdut viața și mai multe au fost rănite.

Declarația Pentagonului

Sub îndrumarea președintelui Biden, forțele militare ale SUA au dat un atac aerian împotriva infrasructurii utilizate de către grupurile militante din estul Siriei, susținute de Iran.

Aceste atacuri au fost autorizate că răspuns la agresiunile recente asupra personalului american și cel al Coaliției din Irak, dar și ca răspuns la amenințările repetate împotriva acelor trupe.

Mai exact, loviturile au distrus multiple facilități localizate la punctul de control al frontierei, utilizate de către grupurile susținute de Iran inclusiv Kait’ib Hezbollah și Kait’ib Sayyid al-Shuhada.

Acest răspuns militar a fost însoțit de măsuri diplomatice, inclusiv consultarea cu partenerii Coaliției. Operațiunea transmite un mesaj dezambiguizat: președintele Biden va proteja personalul american și pe cel al Coaliției. În același timp, am acționat într-o manieră care își propune să detensioneze situația generală atât în estul Siriei cât și în Irak., a fost declarația oficială a Pentagonului.