• Administraţia Biden a anunţat, joi, expulzarea a zece diplomaţi ruşi şi impunerea de noi sancţiuni împotriva Moscovei.
  • Decizia vine din cauza ingerinţelor electorale şi atacurilor cibernetic.
  • Washingtonul nu vrea escaladarea crizei.

Administraţia Joseph Biden a anunţat, joi, expulzarea a zece diplomaţi ruşi şi impunerea de noi sancţiuni împotriva Moscovei, din cauza ingerinţelor electorale şi atacurilor cibernetice, dar Jake Sullivan, consilierul prezidenţial american pentru Securitate Naţională, susţine că Washingtonul nu vrea escaladarea crizei.

„Preşedintele Joseph Biden a emis o ordonanţă executivă care conferă atribuţii suplimentare pentru a demonstra determinarea Administraţiei SUA de a riposta şi de a contracara toate activităţile negative ale Rusiei”, a comunicat Casa Albă.

Washingtonul afirmă că sancţiunile sunt o reacţie la ingerinţele electorale ruse şi la atacurile cibernetice. Washingtonul a anunţat că atribuie Serviciului rus de Informaţii Externe atacurile cibernetice SolarWinds, care au vizat instituţii guvernamentale americane.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Măsurile anunţate joi includ expulzarea a zece diplomaţi ruşi, sancţionarea a şase companii ruse acuzate de activităţi cibernetice ilegale, precum şi a 32 de persoane şi entităţi implicate în tentative de ingerinţe electorale, conform agenţiei Associated Press.

În plus, Casa Albă a anunţat că Administraţia de la Washington utilizează canale diplomatice, militare şi din domeniul serviciilor de informaţii pentru a reacţiona la presupusele tentative ale Rusiei de a încuraja atacuri ale insurgenţilor talibani afgani asupra trupelor americane din Afganistan.

Washingtonul susţine că nu vrea escaladarea crizei

Jake Sullivan, consilierul prezidenţial american pentru Securitate Naţională, a declarat că Statele Unite vor să aibă „o reacţie semnificativă şi credibilă, nu să amplifice criza”.

Preşedintele SUA, Joseph Biden, şi omologul său din Rusia, Vladimir Putin, ar trebui să organizeze un summit „pentru a discuta toate problemele din relaţia bilaterală”. „Poate exista o relaţie stabilă şi previzibilă. Credem că acţiunile de acum şi diplomaţia în general pot produce rezultate mai bune pentru relaţiile bilaterale”, a subliniat Jake Sullivan, citat de CNN.

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a vorbit marţi, prin telefon, cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin. Joseph Biden a reafirmat angajamentul SUA de a susţine suveranitatea Ucrainei şi a pledat pentru dialog strategic pentru controlul armamentului, propunând organizarea unui summit.