• Joe Biden va călători luna viitoare în Arabia Saudită şi Israel.
  • Călătoria lui Biden ar putea include o întâlnire cu prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman.
  • Vizita ar avea ca scop consolidarea relaţiilor cu Arabia Saudită.

Preşedintele american Joe Biden va călători luna viitoare în Arabia Saudită şi Israel, iar Casa Albă intenţionează să anunţe călătoria în această săptămână, a declarat duminică o sursă familiarizată cu planificarea.

Călătoria lui Biden, care ar urma să aibă loc la jumătatea lunii iulie, ar putea include o întâlnire cu prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman, a precizat sursa, potrivit Reuters.

Un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate a confirmat că este planificată o călătorie a lui Biden în Israel şi Arabia Saudită. ,,Nu avem alte detalii ale călătoriei de confirmat, dar vom anunţa de îndată ce le vom avea”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Recomandări

IOHANNIS: NU E VINA NIMĂNUI
CUM TE AFECTEAZĂ CLIMA
CE RATING DĂ FITCH?
CARE-I MODA ÎN 2025?
UNDE FACI COWORKING?
CARE-I TRENDUL PE TIKTOK?

Casa Albă a declarat că Biden consideră că prinţul moştenitor este un ,,paria” pentru rolul său în uciderea unui oponent politic, jurnalistul Jamal Khashoggi de la Washington Post, în Turcia, în 2018.

Asasinarea lui Khashoggi la consulatul saudit din Istanbul a pătat imaginea prinţului moştenitor ca reformator. Guvernul saudit a negat orice implicare din partea sa.

Vizita ar avea ca scop consolidarea relaţiilor cu Arabia Saudită într-un moment în care Biden încearcă să găsească modalităţi de a reduce preţul benzinei în Statele Unite.